Jandarmii arădeni au intervenit în noaptea de 19 spre 20 decembrie, la scurt timp după miezul nopţii, la un caz de violenţă în familie sesizat prin apelul de urgenţă. „La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj pentru aplanarea unui conflict. Apelul a fost făcut de o femeie care locuieşte într-un imobil situat în zona Grădişte din municipiul Arad. Femeia a reclamat faptul că în apartamentul învecinat are loc un scandal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Jandarmii au constatat la faţa locului că o femeie în vârstă de 47 de ani, care s-a întors băută acasă a fost agresată de soţul ei. Aceasta a suferit leziuni în zona feţei, pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Agresorul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru violenţă în familie.
Lasă un comentariu