A făcut ZECI de VICTIME! Un CĂMĂTAR arădean a fost REŢINUT de poliţişti. Ce s-a descoperit la domiciliul acestuia

A făcut ZECI de VICTIME! Un CĂMĂTAR arădean a fost REŢINUT de poliţişti. Ce s-a descoperit la domiciliul acestuia

Un bărbat a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de cămătărie, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Potrivit IPJ, polițiștii orașului Chișineu Criș au desfășurat o percheziție la domiciliul unui bărbat bănuit de cămătărie, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii au desfășurat, ieri, o percheziție la domiciliul unui bărbat de 36 de ani, din localitatea Vânători, bănuit de efectuarea unor operațiuni financiare fără drept – camătă.

Polițiștii au stabilit că, începând din anul 2016, bărbatul le-ar fi dat mai multor persoane, cu titlu de împrumut, diferite sume de bani, percepând o dobândă lunară de 50% și 100% din suma acordată. Pentru a garanta returnarea banilor, bărbatul le-ar fi solicitat celor împrumutați cărți de identitate și carduri bancare de salarii.

Conform IPJ, în urma percheziției domiciliare, în imobilul deținut de cel bănuit au fost găsite 17 carduri bancare, 6 cărți de identitate și alte înscrisuri, precum și 15.600 de lei și 70 de euro, fiind identificate până în prezent 29 de persoane vătămate.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de camătă.

Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a bărbatului, mai precizează reprezentanţii IPJ Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.