Vrei SĂ SCAPI de agitația orașului și să te relaxezi? Acest loc este aproape de Arad și pare desprins dintr-un BASM (FOTO)

Vrei SĂ SCAPI de agitația orașului și să te relaxezi? Acest loc este aproape de Arad și pare desprins dintr-un BASM (FOTO)

Chiar dacă „oficial” perioada concediilor este vara, ne putem înveseli și zilele mohorâte de iarnă măcar cu un weekend în afara orașului.

Pentru mulți arădeni, destinații precum Predeal, Sinaia sau Poiana Brașov nu sunt cea mai bună opțiune, atât din cauza prețurilor foarte mari de la cazare, cât și din cauza drumului, care scurtează cu mult timpul efectiv petrecut acolo.

Este bine să știm că există înclusiv aproape de Arad zone extraodinar de frumoase, dar mai puțin cunoscute.

Localitatea Hălmăgel se află la aproximativ două ore de orașul nostru, la poalele Munților Bihor, iar pe timpul iernii mai ales, este un loc ideal de relaxare.

De aici se pot face numeroase drumeții, atât ușoare, cât și mai dificile, se pot vizita cătune părăsite sau în care mai locuiesc doar câteva familii, se poate ajunge pe platouri de unde se deschid peisaje spectaculoase peste văi, copiii se pot da cu sania și se pot bucura de stratul gros de zăpadă.

Ca mijloc de transport, ideală este mașina, deoarece astfel va fi mult mai ușor de ajuns la traseele care duc spre vârfuri, inclusiv pe faimosul Munte Găina, cunoscut pentru Târgul de Fete.

Există și câteva unități de cazare pentru cei care doresc să înnopteze în Hălmăgel sau în Hălmagiu, dar se poate merge și pentru o zi.

Liniștea perturbată doar de câte un câine, peisajele deosebite și aerul curat cu siguranță vor contribui la o minivacanță reușită.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.