A fost găsit șoferul care a intrat cu mașina, prin poartă, într-o curte din Grădiște

A fost găsit șoferul care a intrat cu mașina, prin poartă, într-o curte din Grădiște

Polițiștii Biroului Rutier l-au identificat, astăzi, pe conducătorul autoturismului avariat și ulterior abandonat într-o curte a unui imobil de pe strada Petru Rareș din municipiul Arad în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un bărbat de 25 de ani, din localitatea Apahida, județul Cluj.

„Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neprezentarea în vederea declarării evenimentului rutier în termenul de 24 de ore în baza O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și blocarea accesului într-un imobil, valoarea totala a sancțiunilor fiind de 1950 de lei. De asemenea bărbatul a mai fost sancționat contravențional cu amendă în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, pentru neprezentarea certificatului de vaccinare și circulația pe drumurile publice după ora 22, fiindu-i reținut și permisul de conducere pentru 30 de zile”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.