A fost prins SPĂRGĂTORUL DE BANCOMATE

A fost prins SPĂRGĂTORUL DE BANCOMATE

Anchetatorii l-au reţinut pe spărgătorul mai multor bancomate din municipiul Arad. Acesta este Antonel Bădănac, cercetat pentru cercetat pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni de furt calificat.

La propunerea procurorilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

„Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în data de 06.09.2015, inculpatul a forţat fanta de eliberare a numerarului la patru ATM-uri amplasate pe raza municipiului Arad, aparţinând de «BANCPOST», «PIRAEUS BANK», «BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ» şi «CREDIT EUROPE BANK», reuşind astfel să sustragă sumele de 400 de lei, 200 de lei, 1930 de lei şi 500 de lei. Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.