ACCIDENT FEROVIAR în apropiere de Moscova. 9 oameni AU MURIT după ce trenul de pasageri în care se aflau s-a ciocnit de un marfar

ACCIDENT FEROVIAR în apropiere de Moscova. 9 oameni AU MURIT după ce trenul de pasageri în care se aflau s-a ciocnit de un marfar

Un tren de pasageri care se deplasa de la Moscova către Chișinău s-a ciocnit, marți, cu un tren de marfă în apropiere de Moscova.

Potrivit Jurnal de Chişinău, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova a confirmat implicarea trenului în accidentul feroviar din Rusia.

Din primele informaţii reiese că nouă persoane au decedat, iar alte câteva zeci au fost grav rănite.

Ministerul Transporturilor va pune pe linie un alt tren pentru a evita perturbarea traficului.

Potrivit martorilor oculari citaţi de PRO TV Chişinău, marfarul a lovit ultimele trei vagoane ale trenului de pasageri. În urma impactului, acestea au deraiat.

O sursă din cadrul companiei ruse de căi ferate a afirmat că accidentul feroviar produs marţi ar putea fi provocat de o defecţiune la sistemul de frânare al marfarului, relatează Interfax, în pagina electronică.

„Informaţiile preliminare disponibile sugerează că această coliziune a fost cauzată de o defecţiune a sistemului de frânare al marfarului”, a declarat sursa citată. Coliziunea nu a fost frontală, însă 16 vagoane ale marfarului şi trei vagoane ale trenului de pasageri au ieşit de pe şine.

O echipă de experţi din cadrul Căi Ferată – Republica Moldova, echipe de salvare şi medici se află în prezent la locul accidentului. Potrivit Russia Today, pasagerii răniţi sunt scoşi din vagoane de echipele de salvare.

Foto: en.itar-tass.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.