Un accident grav a avut loc în cursul serii trecute, pe un drum național.
Evenimentul rutier s-a produs pe DN1, la ieșirea din Codlea, județul Brașov, pe sensul de mers spre Făgăraș.
ISU Brașov informează că un autocar care transporta 25 de pasageri s-a răsturnat. În urma accidentului, s-au înregistrat opt victime, dintre care trei au fost transportate la spital, iar celelalte cinci au primit asistență medicală la fața locului, refuzând transportul la spital.
Toate victimele sunt conștiente, suferind traumatisme minore.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, o ambulanță, o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de la SVSU Codlea.
Au existat și scurgeri de carburant pe șosea, motiv pentru care autoritățile au luat toate măsurile pentru a nu se produce o tragedie.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu