UPDATE/ ACCIDENT la Arad! A intrat cu mașina în bancă (FOTO)

UPDATE/ ACCIDENT la Arad! A intrat cu mașina în bancă (FOTO)

Un accident în urma căruia două mașini au fost serioas avariate a avut loc în această dimineață în municipiul Arad.

Evenimentul rutier a avut loc pe Calea Radnei.

În urma impactului, o mașină a fost proiectată în fațada unei bănci.

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la cauzele care au condus la producerea accidentului.

UPDATE/ „În această dimineață a avut loc un eveniment rutier pe Calea Radnei din municipiul Arad. În urma verificărilor a reieșit că un arădean de 32 de ani, care conducea un autoturism pe Calea Radnei, din municipiul Arad a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu o mașină parcată pe partea dreaptă. În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto 1: Trifa Razvan

Foto 2: Andronic Tudor

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.