Accident mortal pe un drum din județul Arad (UPDATE: FOTO)

Accident mortal pe un drum din județul Arad (UPDATE: FOTO)

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri, pe drumul ce leagă localitățile Lipova și Ususău.

Accidentul s-a produs între un autoturism și un autotren, pe DJ 682 inainte de intrarea în localitatea Lipova dinspre Ususău. La locul incidenctului au intervenit pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție un echipaj al Serviciului de Aambulanță Județean și elicopterul SMURD.

„În urma accidentului au rezultat două victime (doi bărbați) încarcerate, dintre care una decedată, iar cea de-a doua victimă era în stare de inconștiență, prezentând semne vitale.  Pompierii au acționat pentru extragerea victimelor din autoturism, ulterior victima care prezenta semne vitale fiind preluată de către echipajul medical și transportată la spital cu elicopterul SMURD”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE 1: Potrivit echipajului medical starea celei de-a doua victime s-a depreciat, fiind resuscitată la locul accidentului, preluată de elicopterul SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad.

Citește și:
Cum a avut loc accidentul mortal de la Ususău. Ce spune Poliția

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.