Accident rutier cu DOUĂ VICTIME pe DN 79, între Arad și Oradea (UPDATE + FOTO)

Accident rutier cu DOUĂ VICTIME pe DN 79, între Arad și Oradea (UPDATE + FOTO)

Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc joi după-masa pe DN79, pe raza localității Zimand-Cuz.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad în accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului două persoane au fost rănite, una dintre victime rămânând încarcerată.

La fața locului au intervenit Detașamentul Arad cu autospeciala de descarcerare ușoară, un SMURD Tip C  cu 10 subofițeri și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Sântana.

UPDATE/ Victima încarcerată a fost extrasă în viață și predată echipajului SMURD TIM. Cealaltă victimă a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță.

UPDATE1/ „În după-amiaza zilei de 7 octombrie, în jurul orei 16, un tânăr de 23 de ani, din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Zimandcuz, dinspre Oradea spre Arad, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani, din Zimand. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că nici unul dintre cei doi conducători auto nu era sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea evenimentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: ISU Arad

  1. […] post Accident rutier cu DOUĂ VICTIME pe DN79, între Arad și Oradea (UPDATE/FOTO) appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.