Acțiuni de amploare ale polițiștilor arădeni, în municipiu și județ

Acțiuni de amploare ale polițiștilor arădeni, în municipiu și județ

Polițitii arădeni au desfășurat începând cu seara de vineri, 17 mai, și pe parcursul zilei de sâmbătă, 18 mai, în municipiu și orașele Curtici, Chișineu-Criș, Lipova, Pâncota și Sântana, acțiuni de amploare, pentru descurajarea fenomenului infracțional și verificarea respectării legislației privind comerțul.

Concomitent, pentru prevenirea accidentelor rutiere, și protejarea participanților la trafic de persoanele care nu respectă legislația rutieră și pot produce accidente cu consecințe grave, au fost desfășurate mai multe acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, una dintre acestea fiind pe D.N. 69, în cascadă împreună cu polițiștii timișoreni.

Pentru protejarea societăților comerciale și bunurilor, au fost verificate mai mult de de 30 de obiective prevăzute cu pază umană.

Din punct de vedere al legalității actelor de comerț, au fost verificate 26 de societăți comerciale, cu obiect de activitate în domeniul agricol, în cadrul unei acțiuni coordonate de Serviciul de Ordine Publică, la care au luat parte reprezentanți ai Direcției Silvice Arad și Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad.

„Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 401 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 80.400 de lei. Pentru nerespectarea legislației privind transportul și depozitarea materialului lemnos au fost ridicați, în vederea confiscării, 40 de metri cubi de cherestea, în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Au fost scoși din trafic, prin reținerea permisului de conducere, 4 conducători auto. Certificatele de înmatriculare a 5 vehicule au fost retrase, urmând a fi restituite după remedierea defecțiunilor tehnice. Aceste acțiuni au ca scop protejarea cetățenilor de cei care pun în pericol ordinea, liniștea publică și siguranța rutieră, prin nerespectarea legislației în vigoare.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) AraD.

Sursa foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.