Activitate cu iz american, la Arad. Cu ce program se dă startul la sezonul cultural

Activitate cu iz american, la Arad. Cu ce program se dă startul la sezonul cultural

Taxi Drive-In este un program special al Centrului Municipal de Cultură constând în proiecții de week-end în grădina de vară a cinema Arta.

În colaborare cu o companie de taxi, care va furniza mașinile, va fi utilizată curtea interioară ca un spațiu de parcare și, totodată, de vizionare a proiecțiilor speciale.

Spațiul nefiind configurat ca o parcare – și nedorind să supunem spectatorii stresului parcării în spații mici, vom pune la dispoziția publicului mașini gata parcate și igienizate din care vor putea vedea în deplină siguranță filmele din program”, afirmă organizatorii.

Totodată, având un început de vară deosebit de răcoros, publicul are parte de confort termic la ora târzie a proiecției.
Primele proiecții sunt programate pentru zilele de vineri 5 iunie și sâmbătă 6 iunie, ambele de la ora 21.30 când pe marele ecran al grădinii de vară va rula filmul „România neîmblânzită”, regia Tom Barton-Humphreys. Narat de Victor Rebengiuc, documentarul România neîmblânzită este un film pentru întreaga familie care explorează peisajele incredibile şi uimitoarea viaţă sălbatică a României, de la Delta Dunării până în codrii Carpaţilor.

Lupii, urşii şi râşii hălăduiesc liberi în pădurile vaste, pline de extraordinare exemplare ale florei şi faunei.

Intrarea la proiecții este liberă și se va face exclusiv pe bază de rezervare la numărul de telefon 0257/280526, 0734/662635 sau la adresa cinemaartaarad@gmail.com.

Accesul se va face cu 30 de minute înainte de începerea proiecției, iar persoanele care nu vor fi prezente la ora 21.30 în grădina de vară își vor pierde rezervarea.

Proiecțiile sunt organizate de Primăria Municipiului Arad, prin intermediul Centrului Municipal de Cultură.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.