Actorii arădeni – protagoniști în două proiecte tentante

Actorii arădeni – protagoniști în două proiecte tentante

Luna martie se arată cu spor și inspirație pentru actorii arădeni.  Două sunt proiectele cărora aceștia le spun „Start!” în această lună.

Regizorul bucureștean Radu Iacoban este cel care își pune semnătura pe spectacolul „Tatăl” de Florian Zeller, o montare care va vedea lumina scenei în sala Studio, la finalul lunii aprilie. Vorbim despre o „farsă tragică” o poveste care îi aduce pe aceeași scenă pe: Ovidiu Ghiniță, Roxana Sabău, Cecilia Donat, Andrei Elek, Iulia Dinu și Oana Secară. Scenografia noii producții, la care s-au început deja repetițiile,  va purta semnătura lui Tudor Prodan.

La peste 500 de kilometri distanță de urbea de pe Mureș, la Teatrul Nottara din București, actorii Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Cecilia Donat și Alex Mărgineanu au început alături de colegii lor bucureșteni: Isabela Neamțu, Anca Bejenaru, Diana Roman, Cristina Juncu și Răzvan Bănică lucrul la o nouă producție. Este vorba despre o coproducție Teatrul Nottara – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad: spectacolul „Disputa” – pe un text scris în 1744 de Pierre de Marivaux – regizat de Vlad Massaci.

„Pentru Teatrul din Arad acesta este un proiect important, fiind la prima colaborare cu un teatru din București. Este vorba de un tip de coproducție care alătură jumătate de distribuție dintr-un teatru și jumătate din celălalt, cu scopul declarat de a fi programat spectacolul în suită, și la București, și la Arad. Întâlnirea dintre echipele celor două teatre va contribui la o experiență comună, miza fiind cea de a crea vizibilitate, atât pentru actorii arădeni în București, cât și pentru cei bucureșteni în Arad”, precizează Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Premiera bucureșteană a spectacolului „Disputa” va avea loc în 14 aprilie, în timp ce la Arad noua montare va fi prezentată publicului pentru prima oară în 29 aprilie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.