Acum nu e momentul

Acum nu e momentul

Dacă există sau nu Covid vom afla la timpul potrivit. Adică atunci când nu va mai conta. Istoria recentă ne-a obișnuit deja cu astfel de preocupări ale celor interesați să cârmuiască lumea. Cei mai în vârstă își amintesc toamna anului 1963, când unii au hotărât ca JFK să nu le mai stea în gât și prin mâna unui asasin l-au lichidat. De ce oare autoritățile SUA de atunci n-au pedepsit vinovații? Și de ce a fost nevoie ca dosarul crimei să fie secretizat pentru o generație întreagă? E ușor de dat răspuns: Pentru că istoria nu condamnă la pușcărie pe nimeni. E singura care pare că poate face pe lângă lumină și o așteptată dreptate.

Nu știm ce este acest virus dar constatăm că în fapt este un inamic public. Cu care specia umană se luptă. Nimeni (dintre muritorii de rând) nu l-a văzut dar majoritatea oamenilor se tem de el. Specific nouă (românilor) însă, virusul vizibil cu ochiul liber, se numește, „acumnuemomentul” sau în forma lui primară: „lasăcăsunteialții”.

Este infinit mai ușor să minți o populație întreagă decât o singură persoană. Este nevoie de multă pregătire specială să proiectezi strategii care au ca bază minciuna. Sunt școli cu materii grele. Ascunderea adevărului în ceva care să pară adevărat nu este la îndemâna oricui. Ultimul nostru examen am reușit să-l pierdem în fața celor care ne spuneau orice în decembrie 1989. Se prea poate să nu fi învățat nimic din experiența acelui timp. Eu cred că totuși merită amintit felul cum ni se spunea cum ne vor „mânca teroriștii pe pâine” fără ca măcar unul să poată fi prins de o întreagă armată aflată la dispoziția noastră. Vă amintiți doar: Armata e cu noi. Sigur, lozinca era adevărată parțial. Era cu noi, dar cine erau acei „noi” va trebui să stabilească fiecare. Apoi nu mai e cazul să amintesc celelalte lozinci ușor de mestecat de către un popor aflat la granița dintre sârma ghimpată și aleea iluziei de libertate. Libertate care mai târziu s-a dovedit a fi doar aceea de a crede toate minciunile venite de la „alți oameni” mult mai învățați decât cele două imitații de oameni de dinainte. Poate că cea mai mare minciună pătrunsă plenar în națiune a fost aceea că poporul contează, și ca urmare, aleșii lui (ai poporului) vor face tot ce le va sta în putere ca românilor să le fie bine. Și de data aceasta tot parțial este adevărat. Unor români le-a fost tare bine. Altora? Știm cu toții…

Revenind la Covid; sau, mai degrabă, la interesele ce decurg din existența lui. Am intrat deja în cea de-a 5-a lună de când nu se mai întâmplă nimic în țară cu excepția testărilor și infectărilor cu virus. Cum spuneam mai sus, e război. Doar că inamicul, fiind unul invizibil, va putea fi înfrânt doar atunci când armele cu care se va lupta vor fi devenit la îndemâna oricui și, ca atare, cei interesați nu vor mai face profit din vânzarea lor. Până atunci, însă, Covid va mișca facturi dintr-o parte în alta, și având în vedere faptul că printre beneficiari sunt chiar unii care decid în România că războiul trebuie să continue nu sunt șanse ca adevărul să iasă în curând la suprafață. Doar dacă nu cumva virusul din titlu va convinge masa critică de minciuna instituționalizată și, prin reconsiderarea de sine, va intra în bătălie. Cu învățămintele trase.

Loading...
  1. Adevar ai “grait”

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.