Acum poţi DIVORŢA oriunde în Uniunea Europeană: România RECUNOAŞTE actul de divorţ

Acum poţi DIVORŢA oriunde în Uniunea Europeană: România RECUNOAŞTE actul de divorţ

Sentinţele de divorţ pronunţate într-o ţară membră a Uniunii Europene sunt recunoscute şi în România, anunţă Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.

„În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene, sentinţele de divorţ pronunţate într-o ţară membră a Uniunii Europene sunt recunoscute de plin drept”, precizează Cristina Vlad, director executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad.

„În acest sens, persoanele interesate se vor adresa primăriei care are în păstrare actul de căsătorie şi/sau de naştere care va înainta Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti dosarul cuprinzând documentele necesare în vederea aprobării înscrierii menţiunii pe marginea actului de căsătorie, respectiv de naştere”, a completat Claudia Jura, şef de serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.