Administraţie sub semnul CONCORDIEI, la Arad. Olimpia Popa a preluat funcţia de subprefect (GALERIE FOTO)

Administraţie sub semnul CONCORDIEI, la Arad. Olimpia Popa a preluat funcţia de subprefect (GALERIE FOTO)

Olimpia Popa a fost învestită, astăzi, în funcţia de subprefect al judeţului Arad, Gheorghe Stoian mai având de aşteptat până să-şi preia funcţia de prefect.

Depunerea jurământului a avut loc în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ (a Primăriei, mai precis – amănunt important), în prezenţa a numeroase personalităţi şi personaje mai mult sau mai puţin publice. Amănuntul de care pomeneam e important având în vedere că până acum (şi de obicei), învestirile prefecţilor şi subprefecţilor au avut loc în Sala Rotondă a Instituţiei Prefectului (tot în Palatul Administrativ, dar în aripa dinspre Universitatea „Aurel Vlaicu”). De această dată, însă, s-a intrat în „normalitate”, ori măcar s-a dorit să se transmită asta.

Trecând peste cuvântări, depunerea jurământului, flori, felicitări şi şampanii, am remarcat faptul că în centrul atenţiei, înainte de începerea evenimentului, a fost Geanina Pistru, îmbrăcată într-un palton verde ce-ţi sărea în ochi de cum intrai în Sala Ferdinand. În jurul ei gravitau Sergiu Bîlcea, Răzvan Cadar (ambii vicepreşedinţi ai CJA), deputatul Glad Varga, viceprimarul Călin Bibarţ etc. Cu alte cuvinte, a înţeles toată lumea că, la ora actuală (şi în lipsa lui Falcă, desigur), Geanina Pistru e cel mai puternic om din Arad.

Un alt amănunt important a fost sosirea (cu o mică întârziere, „aşa cum îi stă bine unei dive”) a Elei Falcă la învestire, între ea şi noua subprefectă existând o veche relaţie de prietenie (nu intrăm în detalii).

În fine, trebuie spus că Olimpia Popa, de profesie economist, are experienţă în administraţie, aceasta fiind ani buni angajată a Prefecturii şi Consiliului Judeţean Arad. Foştii colegi au ţinut să ne asigure că are suficiente calităţi care să o recomande pentru ocuparea unei asemenea funcţii, lucru de care oricum nu ne îndoiam.

  1. Daca a ajuns gianina – forduleana sa-i conduca pe liberalii din Arad , in absenta faraonului vaxos , atunci decaderea lor politica e aproape , si nu cred ca ar fi un lucru rau pt. Arad !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.