Un adolescent din România se zbate între viaţă şi moarte, în Franţa, după ce a fost linşat de mai multe persoane, care îl suspectau de furt.
Cazul este extrem de controversat, cu atât mai mult cu cât adolescentul este de etnie romă.
Băiatul, în vârstă de 16 ani, locuia împreună cu familia sa şi cu alţi romi într-o casă dezafectată din Pierrefitte-sur-Seine, din regiunea Ile-de-France. El a fost găsit inconştient, vineri seara, într-un cărucior de supermarket abandonat, fiind bătut crunt de mai multe persoane care l-au bănuit că ar fi spart un apartament din localitate, de unde ar fi furat mai multe bunuri.
Adolescentul a fost internat în stare gravă într-un spital din Paris, aflându-se, la această oră, în comă. Până luni seara, nimeni nu fusese arestat în acest caz.
Premierul francez Manuel Valls a condamnat marţi „cu mare fermitate agresarea acestui tânăr”, relatează publicaţia Le Monde.
În unele cazuri, victimele furturilor ripostează cu violenţă, însă represaliile asupra minorilor sunt rare şi sunt pedepsite dur de către justiţia franceză.
Violenţele care-i vizează pe romi sunt în creştere, în ultima vreme, potrivit unor ONG-uri pentru apărarea acestei minorităţi.
Foto: liberation.fr
Siigur ca nu a facut nimic…ca si aici…daca nu esti atent, imediat te trezesti fara portofel sau alte alea…
Voi in tara voastra rumunilor, va kakati la cur de frica ciorilor inghititi si luati pozitia ghiocel
Pisasamas oe tine rapanosule
Fratilor .eu am fost furat la République la metrou si era un negru nu roman sa tigan . Lam simtit cu mana la buzunar si el de frica m-ea dat cu rozeta an gura si bine aceles mal trezit cu garda laga mine si tot eu am fost la setie ca doar sunt ro
Dupa 6ore de ancheta a venit pana la sfrsit cu caseta vidio si ma dat drum pana sa ajung la copii acasa mias uflat gura si ma pus placa de argint si astai legia in franta tu ca roman daca pacesti ceva nuti face nimic decat pa si ochi la usa