Adrian Năstase a fost ELIBERAT CONDIȚIONAT! Primele declarații după ieșirea din penitenciar

Adrian Năstase a fost ELIBERAT CONDIȚIONAT! Primele declarații după ieșirea din penitenciar

Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat joi seară, după ce instanța a respins contestația Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4. Pe 23 iulie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată, însă DNA a atacat decizia magistraţilor.

Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a fostului premier.

În urma deciziei de astăzi a magistraților, pentru fostul premier va urma o perioadă de probațiune, în care va putea chiar să părăsească țara. Adrian Năstase va trebui doar să anunțe autoritățile de fiecare dată când părăsește localitatea, țara sau locul de muncă.

Chiar dacă a fost eliberat, Adrian Năstase nu va putea vota. Asta pentru că instanţa l-a mai condamnat pe Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

La ieșirea din Penitenciarul Jilava, Adrian Năstase a declarat că se simte o țintă, a pledat pentru o lege a grațierii și a declarat că are oferte de la câteva companii multinaționale și de la guvern străin.

„Am rămas același, încercările din ultimii ani cred că mai curând m-au întărit, am nevoie de ceva timp ca să-mi lămuresc proiectele pentru viitor, vreau să stau cu familia mea, le mulțumesc că au fost alături de mine, am diverse idei extravagante. În ultimii 10 ani ați dus-o foarte bine fără mine, în ultimii doi și mai bine. În momentul de față statul român are numai două puteri: executivă, reprezentată de președinte și guvern și cea judiciară. Ar fi necesară o a treia putere, legislativul și anul viitor de alegeri parlamentare anticipate care să construiască un parlament solid. Ar fi nevoie de schimbarea legii electorale și să revină la liste. Din când în când este nevoie de o lege de amnistie fiscală, dar și de una a grațierii. Am o experiență directă, cu cei care acum când am părăsit penitenciarul m-au salutat de la ferestre și dincolo de dorința de răzbunare pentru cei care au suferit, e nevoie de înțelepciune pentru că penitenciarul este o fabrică de recidivă. În următorii nouă ani nu voi putea ocupa funcții publice. Mi-a făcut plăcere să primesc oferte de la multinaționale și de la un guvern străin. Dacă nu mai este nevoie de mine în România… În perioada următoare, nu voi da interviuri. Eu reprezint și astăzi o țintă care trebuie urmărită pe tot terenul. Nu voi renunța la barbă, aștept oferte să joc într-un film. Aș putea să fiu consultant politic pentru televiziuni, am de gând să mă întorc la catedră”, a declarat Adrian Năstase, la ieșirea din închisoare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.