Potrivit PSD Arad, administrația Falcă își arată din nou incompetența, de data aceasta în problema salubrizării menajere din municipiul Arad. Dacă în vară străzile Aradului s-au umplut de gunoaie, din cauza lipsei unui contract pentru salubrizarea stradală, în prag de iarnă municipiul a rămas fără o firmă care să adune gunoiul menajer. Falcă și ai lui au găsit soluția, convocând marți seară o ședință de urgență, prin care s-a votat atribuirea fără licitație a contractului către o firmă de salubritate, în urma unei simple negocieri, spun social-democrații arădeni.
„Am asistat la o operațiune de tip «noaptea, ca hoții» sau mai bine spus, noaptea, ca Falcă. Consilierii municipali au primit ordinea de zi și proiectul privind noul contract de salubrizare menajeră la ora 19.58, urmând ca ședința să înceapă la ora 20. Practic, aleșii locali au fost puși în fața faptului împlinit, fiind obligați să ia o decizie în două minute, la ora 20, seara, la șase zile după ce Aradul a rămas fără contract de salubrizare menajeră. Asta arată, fie cât de incompetenți sunt cei din administrația Falcă sau, n-ar fi exclus, că la mijloc ar putea fi vorba și de unele interese ascunse. În oricare dintre variante, este inexplicabilă convocarea în batjocură a unei ședințe de îndată a Consiliului Local Municipal Arad, pentru o oră târzie, când aceasta putea să aibă loc, foarte bine, a doua zi dimineața. Ce au făcut peste noapte Falcă și ai lui cu acest contract, de a fost nevoie de această ședință urgentă ? Ce s-ar fi putut schimba de la ora 20, până a doua zi la 8 sau 9, când putea să convoace această ședință, iar consilierii ar fi primit timpul necesar să studieze contractul respectiv sau tarifele ce urmează a fi suportate de arădeni pentru salubrizarea menajeră?”, a declarat Adrian Todor, deputat al PSD Arad.
„Administrația Falcă ne-a obișnuit în ultimii ani cu astfel de acțiuni heirupiste, care arată cât de incompetenți sau corupți, după caz, sunt cei care conduc destinele orașului, în frunte cu Gheorghe Falcă. Același mod de operare l-am întâlnit de multe ori în cazul CET, apoi în cazul deszăpezirii, al Cetății Aradului, ștrandului, al salubrizării stradale și în multe alte situații. Modul în care s-a acționat marți seara, în cazul salubrizării menajere, arată că această gașcă mafiotă care conduce destinele municipiului este tot mai nocivă pentru Arad și trebuie să plece din fruntea primăriei, până se mai poate salva ceva în acest oraș“, afirmă Adrian Todor.
Prostanacule ai vrut ca gunoaiele sa inunde ARADUL? RUSINE!