Deputatul Adrian Todor afirmă că Gheorghe Falcă a reluat ideea amplasării monumentului Marii Uniri în Piața Catedralei

Deputatul Adrian Todor afirmă că Gheorghe Falcă a reluat ideea amplasării monumentului Marii Uniri în Piața Catedralei

După ultimatumul primit din partea Ministerului Culturii, pentru a amplasa cât mai repede posibil monumentul Marii Uniri la Arad, deputatul social-democrat arădean, Adrian Todor, spune că primarul Gheorghe Falcă a reluat ideea demolării pieței Catedralei.

Reprezentanții PSD se vor opune prin toate mijloacele legale, ca o astfel de inițiativă să fie dusă la bun sfârșit.

„Avem informații că la întâlnirea din această săptămână cu reprezentanții Ministerului Culturii, Gheorghe Falcă va veni cu propunerea de a schimba locația inițială pentru monumentul Marii Uniri, lacul Pădurice, deși acest loc a fost aprobat de Consiliul Local Municipal Arad încă din 2012. Nu văd niciun motiv real pentru a renunța la acea locație și a demola Piața Catedralei, pentru a face loc monumentului. Toată lumea știe că primarul Gheorghe Falcă are interese personale în acea piață, unde urmează să fie construit un supermarket, de către o firmă care a avut în trecut contracte cu Pro Arhitectura, firma familiei Falcă. Într-o țară normală, un politician ca Gheorghe Falcă ar fi fost demult tras la răspundere din punct de vedere legal, pentru toate aceste abuzuri, dar în România, din păcate, unii au imunitate în fața legii. Iar Gheorghe Falcă, o știe toată lumea, este un protejat al Sistemului, care se joacă cu un oraș întreg ca și cum ar fi jucăria sa personală. În ultimele zile, Falcă și ai lui au lansat o serie de zvonuri care au ajuns la urechile comercianților din Piața Catedralei, aceștia fiind dezinformați că PSD ar fi de acord cu amplasarea monumentului în acea zonă. Vreau să fiu încă o dată cât se poate de clar: PSD va vota împotriva oricărei acțiuni de demolare a pieței și susține amplasarea monumentului pe lacul Pădurice, așa cum s-a stabilit prin hotărâre a Consiliului local. Nu vă faceți iluzii, domnule Falcă. PSD nu va vota pentru a vă pune la cale planul diabolic de a transforma una dintre cele mai vechi piețe din municipiul Arad într-un supermarket“, declară Adrian Todor, deputat al PSD Arad.

 

 

 

  1. Ar fi cea mai buna solutie pt. a pune in valoare zona, care acum arata deplorabil , plina de mizerie ,vagabonzi ,cersetori etc.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.