AFLĂ PROGRAMUL complet al Festivalului Internaţional de TEATRU Clasic

AFLĂ PROGRAMUL complet al Festivalului Internaţional de TEATRU Clasic

Zece zile ne mai despart de Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad. Evenimentul, aflat la cea de-a XXII-a ediţie, este organizat de Teatrul „Ioan Slavici” în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Arad.

Regizori de marcă ai momentului – Gelu Colceag, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Tudor Lucanu, Ada Lupu Hausvater, Silviu Purcărete, Andrei Şerban – îşi expun noile creaţii publicului arădean. Acestea vor fi susţinute de actorii unor importante instituţii – Teatrele Bulandra, Odeon, Metropolis şi Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrele Naţionale din Cluj, Iaşi şi Timişoara, Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Vom regăsi în program doze consistente din opera lui William Shakespeare, pe care îl comemorăm anul acesta, la împlinirea a 400 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, conform comunicatului de presă emis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Festivalul propune arădenilor şi două concerte susţinute de Nicu Alifantis – Madame Mon Amour – şi Cári Tibor – The Tango Orchestra Show. Muzica va diversifica şi întregi imaginea unui festival pe gustul publicului arădean, mereu în căutare de inedit.

Totodată, ca parte a înfrăţirii dintre oraşele Pécs (Ungaria) şi Arad, şi continuând buna tradiţie a colaborării artistice dintre cele două instituţii teatrale, Festivalul include în program şi prima producţie 2016 a Teatrului Naţional din Pécs – „Metoda Grönholm” de Jordi Galceran, în regia lui Ádám Horgas.

Programul complet al spectacolelor şi evenimentelor acestei ediţii:

program-teatru-1

 

 

 Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona online, fie accesând platforma www.biletmaster.ro, fie direct de la agenţia teatrală, după următorul program: Luni-Vineri până vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00. Sâmbătă şi duminică în intervalul orar 10.00 – 12.00 şi 17.00 – 19.00.

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.