Ai un profesor, antrenor sau mentor care ți-a schimbat viața? Nominalizează-l la Premiul Mentor pentru excelență în educație

Ai un profesor, antrenor sau mentor care ți-a schimbat viața? Nominalizează-l la Premiul Mentor pentru excelență în educație

Fundația pentru Comunitate premiază anual zece profesori și antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor, care au descoperit tineri talentați, care au contribuit la punerea în valoare a talentelor.

Premiul constă dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei.

Nominalizările se pot depune online până la sfârșitul anului, aici: https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor

„Prin acest program dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație”, spun reprezentanții Fundației pentru Comunitate.

Începând de la prima ediție, în perioada 2010-2019, s-au acordat 100 de premii, din Arad fiind laureați: Duma Dan Olimpiu Dominic antrenor arte marțiale 2010; Bârzescu Elisa Iedida profesor de pian 2012; Peloc Mateiu antrenor ciclism 2014.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.