INTERVIU/ Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG Arad: „Suntem o mare familie, cum îi stă bine unei universităţi comunitare”

INTERVIU/ Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG Arad: „Suntem o mare familie, cum îi stă bine unei universităţi comunitare”

Doamnă rector, cum au decurs pregătirile pentru noul an universitar?

Ne-am pregătit intens, lucrăm de luni de zile, practic de când a început pandemia și am suspendat cursurile, pentru a pregăti acest an nou universitar. Am renovat tot campusul, încât să corespundă măsurilor epidemiologice date de această perioadă cumplită prin care trecem. Am reformatat partea de IT, astfel încât cursurile pe care le începem online să se poată desfășura cu succes la fiecare dintre facultățile și specializările noastre.

Care este starea de spirit în mediul universitar?

Suntem nerăbdători să începem, simţim bucurie şi emoție în același timp, îi așteptăm pe boboci în Alma Mater Aradensis. Am avut mai multe consultări cu conducerea Direcției de Sănătate Publică, cu cea a Spitalului Clinic Județean Arad pentru a lua cele mai corespunzătoare măsuri din punctul de vedere epidemiologic. Fiecare început de an, fiecare manifestare pe care o avem este legată de președintele nostru fondator, regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean.

Ce ne puteţi spune despre măsurile luate în ultima perioadă?

Am restructurat toată infrastructura administrativă astfel încât să corespundă cu cele solicitate de DSP, asigurăm dezinfectant, măști și mănuși pentru tot personalul universităţii. Suntem pregătiți pe linia cadrelor didactice, acestea fiind instruite pentru folosirea infrastructurii IT, cursurile urmând să se desfăşoare online. Stăm la dispoziția studenţilor, fizic fiind prezenți în instituție încă de la începutul pandemiei, cu speranţa că tot ceea ce am muncit să se vadă. Este o perioadă dificilă, fiecare și-a asumat-o, dar suntem pregătiți și îi așteptăm pe studenți cu brațele deschise, ca într-o mare familie, cum îi stă bine unei universităţi comunitare.

Cum se păstrează tradiția UVVG în acest an universitar 2020-2021?

O păstrăm, aducându-ne aminte în primul rând de înaintași. Este foarte important să transmiți nişte valori tinerilor. De 30 de ani suntem parte din istoria Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, unde am investit enorm în infrastructură şi unde există transparență managerială. Am investit în cercetare, în condițiile în care noi nu primim fonduri de la stat ca și universitate privată, suntem excluși de la proiecte. Primim doar distincții şi aprecieri pentru munca de cercetare din Institutul de Științe ale Vieții „Aurel Ardelean”, iar faptul că reușim să mergem mai departe în aceste condiții grele de pandemie arată munca întregii echipe UVVG. Nu este munca unui singur om, încercăm să ducem mai departe tradiția și să le arătăm studenţilor că valorile trebuiesc păstrate. Am învățat de la părinții mei că este esenţial să lăsăm comunității ceva în urma noastră. Noi ca și familie am făcut anul acesta o donație extrem de importantă Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, o donație care constă din cărți de colecție, manuscrise, obiecte de mobilier, porțelanuri, o colecție care am ţinut să rămână în proprietatea Universității, pentru a duce tradiția mai departe.

Care este mesajul conducerii UVVG în acest început de an universitar?

Sănătate şi responsabilitate. Împreună putem trece peste această perioadă grea. Cursurile online e necesar să fie dublate de activitatea practică, îndeosebi la facultăţile medicale. Pentru a veni în întâmpinarea studenţilor, am gândit mai multe tutoriale, înregistrări şi filmulețe din sălile de operație, de la masa virtuală de anatomie. Ne asumăm dacă va exista posibilitatea de a trece dintr-un scenariu în altul, suntem deschiși. Studenţii trebuie să ştie că întotdeauna vor găsi un sprijin în noi, le vom răspunde la e-mailuri şi solicitări, porțile le sunt deschise. Cu aceste gânduri declar virtual deschis noul an universitar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.