Ajutor în valoare de 2.000 de lei din partea statului pentru proaspetele mămici

Ajutor în valoare de 2.000 de lei din partea statului pentru proaspetele mămici

Statul acordă un ajutor social în valoare de 2.000 de lei pentru proaspetele mămici.

Ajutorul se acordă în baza O.U.G. nr. 113 din 15 iulie 2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de Ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane (sprijinirea categoriilor de cupluri mamă – nou – născut prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic).

Cererile se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială Arad cu sediul din Calea Radnei, nr. 250.

Tichetul social pe suport electronic se acordă persoanelor și familiilor defavorizate care îndeplinesc următoarele criterii:

1. mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

2. mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocația de susținere a familiei acordată în baza Legii  nr. 277/2010  privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare

3.. mamele cu dizabilitate  care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului

4. mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin anchetă socială 

5. mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului  și care nu dețin acte de identitate  și care din acest motiv nu pot beneficia de drepturi civile

6. mamele minore care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului 

7. mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, cetățeni stăini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. 

Cererile și documentele justificative se depun de către mamă la sediul Direcției de Asistență Socială, în perioada 1-25 a fiecărei luni.

Cererile și alte informații suplimentare se pot obține de la sediul Direcției de Asistență Socială din calea Radnei, nr. 250.

Programul cu publicul este de luni până joi, între orele 8 – 17 iar vineri între 8 și 14.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0257/285150.

ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA TICHETELOR SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC PENTRU SPRIJINIREA CATEGORIILOR DE CUPLURI MAMĂ – NOU – NĂSCUT, ÎN CONFORMITATE CU  O.U.G. NR. 113 DIN 15 IULIE 2022

                            PERIOADA DE DEPUNERE A ACTELOR ESTE 01-25 A LUNII

            MAME CARE BENEFICIAZA DE VENITUL MINIM GARANTAT

            – CERERE TIP

            – CARTE DE IDENTITATE MAMA (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – CERTIFICAT NASTERE COPIL NOU-NASCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

MAME CARE BENEFICIAZA DE ALOCATIA DE SUSTINERE A FAMILIEI

– CERERE TIP

            – CARTE DE IDENTITATE MAMA (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – CERTIFICAT NASTERE COPIL NOU-NASCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

MAME CU DIZABILITĂȚI

            – CERERE TIP

            – CARTE DE IDENTITATE MAMA (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – CERTIFICAT DE NAȘTERE COPIL NOU-NĂSCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – CERTIFICAT DE ÎNCADRARE ÎN GRAD DE HANDICAP (COPIE ȘI ORIGINAL)

MAME AFLATE ÎN SITUAȚII CRITICE DE VIAȚĂ, RESPECTIV, VICTIME ALE CALAMITĂȚILOR, ALE VIOLENȚEI DOMESTICE, MAME DEPENDENTESAU CARE SE AFLĂ IN SITUAȚII DEOSEBITE DE VULNERABILITATE STABILITE PRIN ANCHETĂ SOCIALĂ

             -CERERE TIP

            – CARTE DE IDENTITATE (COPIE ȘI ORIGINAL)

– CERTIFICAT DE NAȘTERE NOU-NĂSCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

MAME CARE NU DEȚIN ACTE DE IDENTITATE ȘI CARE DIN ACEST MOTIV NU POT BENEFICIA DE DREPTURILE CIVILE

CERERE TIP

            – CERTIFICAT DE NAȘTERE NOU-NĂSCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – DECLARATIA MAMEI CA NU DEȚINE DOCUMENT DE IDENTITATE ȘI MOTIVUL PENTRU CARE NU ÎL DEȚINE

MAME MINORE

CERERE TIP

            – CERTIFICAT DE NAȘTERE NOU-NĂSCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

            – CERTIFICAT DE NAȘTERE MAMĂ SAU ÎN SITUAȚII ÎN CARE EXISTĂ, CARTE DE IDENTITATE (COPIE ȘI ORIGINAL)

MAME CETĂȚENI STRĂINI SAU APATRIZI PROVENIȚI DIN ZONA DE CONFLICT ARMAT DIN UCRAINA

CERERE TIP

            – CERTIFICAT DE NAȘTERE NOU-NĂSCUT (COPIE ȘI ORIGINAL)

            MAMELE CARE SE REGĂSESC ÎN MAI MULTE CATEGORII ELIGIBILE, VOR FI ÎNREGISTRATE ÎNTR-O SINGURĂ CATEGORIE ȘI SE VA AVEA CA DOCUMENT JUSTIFICATIV, CEA MAI RECENTĂ DISPOZIȚIE A PRIMARULUI.

            LA DATA DEPUNERII CERERII ȘI LUĂRII ÎN EVIDENȚĂ A CUPLULUI MAMĂ-NOU-NĂSCUT, COPILUL TREBUIE SĂ AIBĂ VÂRSTA DE MAXIM 3 LUNI PENTRU A FI ELIGIBIL.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.