Se întâmplă la Arad. Un sfârșit de săptămână întreg dedicat muzicii jazz

Se întâmplă la Arad. Un sfârșit de săptămână întreg dedicat muzicii jazz

Echipa Jazzar împreună cu Asociaţia Europeanul și Remada New Life & Fun Concept vine cu un proiect muzical prin care își propune să contribuie la revitalizarea culturală a municipiului Arad.

Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, este parteneră a Festivalului JAZZAR.

„Un proiect pilot care sperăm să fie o reușită astfel încât să devină un eveniment tradițional pentru începutul lunii septembrie.  De vineri până duminică, în orașul nostru se ascultă jazz. Vineri, într-o locație aparte, Sinagoga neologă, iar  sâmbătă și duminică Festivalul Internațional Jazzar se va muta în Parcul Zsolt Török, lângă Vechiul Cazino. Sperăm să fie și vremea prietenoasă cu noi, pentru a ne bucura de  întâlniri în aer liber cu formații de marcă din lumea jazz-ului”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Programul Festivalului Jazzar este următorul:

Vineri 9 septembrie 2022 de la ora 20, Sinagoga neologă de rit mozaic, strada Tribunul Dobra nr. 10

Concert PETRE IONUȚESCU – România

Sâmbătă 10 septembrie 2022 de la ora 19, Parcul Copiilor – Zsolt Török, în spatele Vechiului Cazinou

ALLJAZZISOVER – România

ZSOLT BENDE TRIO – Ungaria

EYOT QUARTET – Serbia

Ora 15 activitati de sport, arta, sanatate, pictura si multe altele

Duminică 11 septembrie 2022 de la ora 18, Parcul Copiilor – Zsolt Török, în spatele Vechiului Cazinou

SARA GHEORGHE & FRIENDS – România

PANTAM DANCE & ZEYLA TOMLYN – România

BLAZZAJ – România

IRINA SÂRBU BAND – România

Ora 14 activitati de sport, arta, sanatate, pictura si multe altele

În cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile organizării festivalului în aer liber, acesta se va muta în sala mare de concerte de la Palatul Cultural.

Intrarea la eveniment este liberă!

UVVG Arad, implicată în proiect

„Universitatea noastră anunță cu bucurie colaborarea cu organizatorii primei ediții a festivalului JAZZAR, în perioada 9-11 septembrie 2022. Festivalul își propune o atmosferă diferită de oricare alt festival organizat în ultimii ani în Arad. Serile vor fi cu jazz, interpretat în locații inedite, iar zilele vor fi dedicate atelierelor de creație, dezvoltare personală și cursuri, pentru a crea «starea unui festival de jazz». Universitatea noastră va fi prezentă în Parcul Zsolt Török» din Arad, pentru a sprijini tinerii în alegerea unei cariere. Workshop-ul «Cariera-alegerea mea sau a altora?», susținut de Conf. Univ. Dr. Radiana Marcu și psiholog Mihaela Salomie, își propune să încurajeze tinerii -și nu numai- să găsească curajul de a-și alege cea mai bună carieră, astfel încât să-și poată exploata la maxim aptitudinile, până în punctul în care «jobul nu mai este job, dacă este făcut din plăcere»”, se arată într-un comunicat de presă transmis de eprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad.

Rectorul UVVG Arad, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci a precizat: „Ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să fim în mijlocul tinerilor noștri. Astfel avem ocazia să-i cunoaștem și să-i încurajăm să devină cea mai bună variantă a lor. Acest festival de jazz este ocazia perfectă de a îmbina muzica bună cu activitățile noastre, în concordanță cu spiritul liber pe care l-a insuflat, de la începuturi, fenomenul «jazz»”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.