ALERTĂ METEO: Vânt de până la 90 km/h, POLEI, zăpadă și VISCOL

ALERTĂ METEO: Vânt de până la 90 km/h, POLEI, zăpadă și VISCOL

Meteorologii anunță că în următoarea perioadă iarna își intră în drepturi, va ninge în mai multe regiuni din țară, iar informarea meteo de vreme rea a fost prelungită pentru toată țara.

Astfel, în intervalul 08 decembrie, ora 10:00 – 09 decembrie, ora 10:00, în sud-estul țării se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan și în sud-estul Moldovei. În Carpații de Curbură, în Carpații Meridionali, în restul Munteniei și al Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5…10 cm.

În cursul zilei de marți, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea și la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 55…65 km/h.

În noaptea de marți spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată.

În Arad se anunță maxime de până la 10 grade Celsius, iar minima nopții va fi de 2 grade Celsius, când se vor înregistra și precipitații sub formă de ploaie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.