Alianța USR PLUS: „Cerem tuturor partidelor să adopte de îndată legislația ce reglementează carantina, izolarea și internarea”

Alianța USR PLUS: „Cerem tuturor partidelor să adopte de îndată legislația ce reglementează carantina, izolarea și internarea”

Împreună cu cetățenii responsabili din România, Alianța USR PLUS trage un semnal de alarmă și condamnă politizarea excesivă a demersurilor legale și sanitare menite să limiteze numărul de îmbolnăviri grave și decese din cauza COVID-19.

Dacă specialiștii din domeniul medical, forțele politice și cetățenii au reușit să facă față primului val de pandemie, acum, această luptă este îngreunată de mesaje politicianiste distructive, spun cei de la USR PLUS. Reprezentanții alianței au redactat o scrisoare deschisă (pe care o redăm mai jos) pentru cei de la putere și nu numai, privind măsurile luate pe timpul pandemiei.

„Așa-numiți «lideri» ai unor formațiuni politice au reușit, prin mesajele lor populiste şi inconştiente, să inducă o falsă stare de siguranță, promovând, într-un mod profund iresponsabil, relaxarea prematură.

Scopul lor este unul strict politic și electoral. Fără pic de considerație pentru sănătatea românilor, ei își doresc doar să atragă votanții care văd în măsurile epidemiologice, precum distanțarea socială, purtarea obligatorie a măștilor de protecție sau măsurarea temperaturii, niște încălcări ale unor libertăți fundamentale.

Este de datoria noastră, a celor responsabili și perfect conștienți de pericolul în care ne aflăm, să ne unim și să luptăm împotriva dezinformării și a tuturor celor care, din inconștiență, incompetență sau lipsă de scrupule, promovează realități paralele.

Acum este vital ca deciziile medicale să fie luate strict în baza recomandărilor făcute de specialiști. Clasa politică trebuie să folosească acum întregul arsenal de instrumente şi de mesaje pentru a sprijini România și pentru a veghea la siguranța noastră, a tuturor, nu să trimită mesaje ce induc teama că am putea fi arestați pe stradă la un simplu strănut sau să propage știri false conform cărora virusul ar fi o ficțiune de laborator sau un scenariu de film.

Populismul fără margini, infecțiile nosocomiale, numirea politică a directorilor de spital, incompetența și corupția ucid din nou, azi, aici și acum, exact așa cum au făcut în cazul Colectiv, însă la o scară mult mai largă. Ucid oameni care au comorbidități, dar nu numai atât, ne transformă seniorii în victime sigure și ne reduc capacitatea de tratament a bolnavilor cronici, umplând paturile de ATI.

Voi, cei care răspândiți aceste mesaje, OPRIȚI-VĂ! Nu faceți decât să vă decredibilizați, inclusiv în ochii propriului electorat, pe măsură ce pandemia seceră tot mai multe vieți.

– Cerem tuturor partidelor să adopte de îndată legislația ce reglementează carantina, izolarea și internarea, tratamentul la domiciliu, în baza analizelor și a recomandărilor specialiștilor în epidemiologie, boli infecțioase și sănătate publică.

– Cerem sprijinul președintelui Klaus Iohannis care, prin calitatea sa de lider ales al poporului român și de mediator politic, are obligația de a transmite mesaje de echilibru, respectare a legii și de conștientizare permanentă a pericolului.

– Cerem Guvernului și Ministerului Sănătății să asigure condițiile necesare pentru continuarea tratamentului pacienților cronici, de la asigurarea disponibilității medicamentelor și echipamentelor medicale în farmacii la ghiduri și protocoale clare în întreg sistemul sanitar.

Este nevoie de o campanie de conștientizare publică asupra riscului crescut pentru toate categoriile vulnerabile (diabet, obezitate, hipertensiune arterială, astm și altele), prin mass media, oameni de cultură și sistemul medical (medici de familie, specialiști etc).

– Cerem Guvernului o comunicare zilnică, ușor accesibilă și transparentă în tot ceea ce privește capacitatea de testare în județe și municipii a numărului de pacienți cu infecție activă SARS-CoV-2 pentru fiecare UAT, precum și numărul și locația pacienților din focarele active.

– Cerem Guvernului comunicarea numărului de paturi de ATI, unități ATI mobile, ventilatoare mecanice, capacități suplimentare de tratament înființate ca răspuns la criza COVID-19 și, de asemenea, prezentarea planurilor de contingență, în cazul apariției unor noi focare.

– Cerem comunicarea detaliilor asupra stocurilor de materiale și echipamente de primă necesitate în lupta cu pandemia.

-Cerem Guvernului măsuri urgente pentru pregătirea spitalelor, a centrelor rezidențiale și a întregului sistem pentru eventualitatea unui nou val de îmbolnăviri. În această toamnă nu vom mai avea nicio scuză pentru lipsa materialelor sau neinstruirea personalului specializat.

– Cerem colaborarea cultelor și a reprezentanților lor, care, prin mesaje către credincioși, pot explica și accentua pericolul la care se expun persoanele în vârstă și pacienții cu boli asociate. De asemenea, ele pot fi un factor crucial prin încurajarea respectării măsurilor de siguranță, în special în lăcașurile de cult.

– Cerem organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor în toate Direcțiile de Sănătate Publică. Incompetența și nepotismul în aceste posturi, în plină pandemie, fac victime.

– Cerem Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne supravegherea respectării stricte a regulilor epidemiologice pe întreg teritoriul României. Imaginile și statisticile din ultimele zile arată un coșmar epidemiologic. Rata de infectare crescută din ultima perioadă poate duce la închiderea granițelor pentru România.

Disconfortul generat înseamnă mai mult decât ratarea unor vacanțe. Această măsură va duce la consecințe economice greu de prevăzut. Relaxarea prost implementată ne-a pus pe un drum care duce către dezastru.

– Cerem Guvernului să participe activ la programele europene ce vizează revenirea economiei și să debirocratizeze de urgență regulile de acordare a sprijinului financiar, investițional și a fondurilor europene de care economia țării are mare nevoie.

– Cerem tuturor liderilor de opinie să transmită în spațiul public mesajele reale care pot ajuta la prevenirea bolii, contracarând astfel campania de știri false și salvând nenumărate vieți. Datoria politicienilor este să judece situațiile limită pentru binele cetățeanului, nu pentru câștigul electoral.

Facem un apel la populație pentru a fi solidari, a ne proteja pe noi înșine și pe cei din jur respectând cele trei reguli simple de protecție: spălarea mâinilor, purtarea măștilor și distanțarea fizică.

În acest moment, RESPONSABILITEA ÎNSEAMNĂ ACȚIUNE!”, 

Radu Ciornei, imunolog

Adrian Wiener, senator și medic

Manuel Rezeanu, medic

Dan Barna, președinte Uniunea Salvați România – USR

Dacian Cioloş, președinte PLUS

Dragoș Tudorache, europarlamentar, președinte executiv PLUS

Nicu Ștefănuță, europarlamentar, vicepreședinte USR

Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS

Vlad Botoș, europarlamentar, membru BN USR

Ramona Strugariu, europarlamentar PLUS

Vlad Voiculescu, membru BN PLUS, președinte PLUS Bucureşti

Stelian Ion, vicepreședinte USR, deputat, candidat la Primăria Constanța

Allen Coliban, vicepreședinte USR, deputat, candidat la Primăria Brașov

Cristian Seidler, vicepreședinte USR, deputat

Radu Mihail, senator, membru BN USR

Tudor Benga, deputat, membru BN USR

Ana Ciceală, consilier municipal, membru BN USR, candidat Primărie Sector 3 București

Teodora Stoian, membru BN USR

Oana Țoiu, membru BN PLUS

Andrei Macsut, membru BN USR

Daniela Serban, trezorier, membru BN PLUS

Alexandru Gâdiuță, candidat Primărie Sector 6 București

Andrei Lupu, membru BN PLUS

Mihai Goţiu, senator, membru BN USR

Cristian Moș, membru BN, președinte USR Timiș și candidat la președinția CJ TM

Alin Cristian Mituța, membru BN PLUS

Andrei Corbu, membru BN USR

Oana Ursache, membru BN PLUS

Victor Giosan, membru BN PLUS

Diana Mureșan, membru BN USR

George Cățean, membru BN PLUS

Monica Berescu, membru BN PLUS

Levente Elek, membru BN USR

Dumitru Dobrev, membru BN USR

Loading...
  1. Nu mai bine v-ați cere voi la baie?

    Raspunde
  2. Draga d-le Florea
    (Sunt politicos),
    Pentru invitatia d-voastra amabila am o intrebare.
    Ii asteptati pe respectivii din lista de mai sus in locatia numita, cu gura larg deschisa pentru procurare de fluide corporale? Sper ca ati inteles mesajul, daca nu consultati-va prietenii de la PSD.

    Raspunde
    • Nestimabile, cont
      ( nu sunt politicos)
      Pare că faceți confuzii majore: baia este acea încăpere în care oamenii merg cu scopul de a se curăța de praful zilnic prin folosirea apei. Dacă d-voastră folosiți alte lichide, chiar nu am nimic de spus; fiecare e liber să aleagă ce îi este la îndemână pentru a se spăla.

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.