ALUMNI UVVG. Interviu cu Adrian Apătean, directorul Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad - NewsAr.ro

ALUMNI UVVG. Interviu cu Adrian Apătean, directorul Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad

ALUMNI UVVG. Interviu cu Adrian Apătean, directorul Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad

Proiectul „ALUMNI UVVG” Arad continuă cu prezentarea unui fost student care face parte din prima generație de sportivi ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG).

Adrian Apătean, actualmente director al Liceului Teoretic «Adam Müller Guttenbrunn» Arad, este unul dintre acei absolvenți care au „deschis calea”. Face parte din prima generație a unei facultăți nou înființate, la vremea respectivă – Facultatea de Educație Fizică și Sport, pe care a absolvit-o în 1997:

„Am ajuns să frecventez cursurile acestei facultăți alături de sportivi și colegi foarte buni în activitățile facultății.”, afirmă Adrian Apătean.

În 1998 a fost încorporat, iar după absolvirea stagiului militar, în 1999 a participat la examenul de titularizare pentru un post în învățământul preuniversitar. Și-a început cariera de profesor la Lipova, ulterior ajungând la Liceul German din Arad, unde profesează și astăzi. Din anul 2022 ocupă funcția de director al liceului. „Fac parte dintr-un corp profesoral foarte implicat in procesul educațional al copiilor și majoritatea deschiși către schimbările care le cere constant societatea in care trăim.”, spune acesta.

Viața de student a fost, cu siguranță, intensă: „Cea mai frumoasă amintire din anii facultății este, cu siguranță, primul curs de ski, din primul an: 135 de studenți împărțiți în 12 cabane cu prici și fără apă la Straja, 3 săptămâni pline de aventuri și momente unice rămase din acea perioadă, gospodărire în regie proprie, cursuri de ski de la răsărit până la apus, un concurs de absolvire și un banchet pe care nu-l vom uita vreodată…întoarcerea la cabane prin zăpadă, sub teleschi, la 4-5 dimineața, în ținutele de banchet. O «plimbare» de 6 km cu diferență de nivel 700 m.”, își aduce aminte Adrian Apătean.

„Majoritatea profesorilor au fost apropiați de noi și implicați, astfel că ar fi nedrept să nominalizez unul anume ca fiind «cel mai». Trebuie însă să-l menționez pe domnul profesor Ioan Marconi, tocmai plecat la cele veșnice, cel care a fost inițiatorul înființării acestei facultăți și a aducerii noastre ca studenți ai acestei facultăți.”, precizează Adrian Apătean.

„Faceți tot ce vă trece prin cap, nebuniile frumoase din anii studenției dăinuie peste ani…Bucurați-vă de fiecare experiență alături de profesori și colegi și folosiți aceste experiențe în meseria pe care o alegeți.”, este mesajul lui Adrian Apătean pentru actualii și viitorii studenți.

  1. De ce nu precizați că e un articol plătit? Apare pe mai multe site-uri, unde este precizat acest aspect.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.