Amânata limpezire a apelor în PNL Arad ține în șah întreaga scenă politică locală

Amânata limpezire a apelor în PNL Arad ține în șah întreaga scenă politică locală

Confruntați cu rebeliunea lui Călin Bibarț, care nu mai acceptă să candideze din partea PNL dacă nu este lăsat să-și facă echipă (de consilieri locali municipali, în principal), liberalii arădeni sunt cu sabia deasupra capului în perspectiva alegerilor locale.

Situația e groasă rău, pentru că dacă actualul primar al Aradului va alege să candideze independent, la cât de bine stă în sondaje va câștiga aproape sigur un nou mandat. Asta înseamnă, automat, că PNL va pierde Primăria și nu va mai controla Consiliul Local Municipal, unde actorii politici de-abia așteaptă să facă o alianță din care să-i excludă pe liberali.

Confruntat cu o asemenea posibilitate, PNL are de ales: Ori acceptă condițiile lui Călin Bibarț, care până la urmă sunt cât se poate de firești, primarul dorind să aibă, măcar din mandatul viitor, o echipă de consilieri locali cu care să poată lucra, ori pierde Primăria. O pierde pentru că PNL nu are un candidat redutabil pe care să-l opună lui Călin Bibarț în cursa pentru fotoliul de primar iar varianta de import, pe numele ei Adrian Wiener, nu pare plauzibilă și ar tulbura și mai tare apele în partid. În ambele partide, dacă luăm în calcul și USR PLUS.

În tot acest timp, care devine din ce în ce mai scurt (listele cu candidați trebuie depuse luna viitoare!), ceilalți jucători care contează pe scena politică locală, adică PSD, AUR și UDMR, sunt ținuți oarecum în șah. Așteaptă și ei limpezirea apelor la liberali, în funcție de care să-și calculeze pașii în încercarea de a profita la maxim de întreaga situație.

  1. […] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]

    Raspunde
  2. dl Bibart va fi ales tot de liberali chiar daca va merge independent

    Raspunde
  3. […] dacă tot s-au limpezit apele în privinţa candidaţilor la funcţia de primar al Aradului iar startul campaniei a fost furat in […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.