Amenințări, BĂTAIE și multe alte NEREGULI la secțiile de votare

Amenințări, BĂTAIE și multe alte NEREGULI la secțiile de votare

S-au înregistrat probleme și nereguli grave la mai multe secții de votare din țară și din străinătate. O persoană a fost agresată fizic, iar unii votanți au fost influențați cu privire la votul de la referendum.

Cea mai recurentă și importantă problemă raportată de către cei peste 1300 de observatori acreditați de organizațiile membre ale campaniei FiecareVot.ro, care au fost prezenți în secțiile de votare începând cu ora 6, în țară și străinătate, este aplicarea ștampilei de control a secției de votare în mod incorect, fapt care ar putea conduce la anularea abuzivă a unui număr mare de buletine de vot.

Conform legii, ștampila de control se aplică pe ultima pagina a buletinului, iar conform raportărilor, un număr semnificativ de secții de votare au aplicat ștampila incorect. Președinți de secție din sectoarele 1 și 3 susțin că au fost instruiți de birou electoral județean să aplice ștampila de control pentru buletinele pentru referendum pe prima pagină.

Câteva exemple concrete:

În secțiile de votare nr. 18 (Teleorman), nr. 63 (Brăila), nr. 346 (Sectorul 2), nr. 13 (Sectorul 1), nr. 188 (Galați) precum și în Iași, ștampila a fost aplicată în mod eronat pe prima pagină pe buletinul de vot pentru referendum. În unele cazuri, aceasta a fost pusă corect pe buletinul de europarlamentare și eronat doar pe cel de referendum. În județul Prahova, ștampila de control a fost pusă în mijlocul buletinului de vot, doar pe buletinul de vot pentru referendum. Acest lucru poate duce la anulare voturilor dacă interpretările birourilor electorale sunt diferite.

Observatorii au solicitat Biroului Electoral Central să emită instrucțiuni în teritoriu pentru aplicarea corectă a ștampilei și soluționarea problemelor curente, astfel încât buletinele de vot deja ștampilate să nu fie anulate.

Nereguli în Giurgiu

Observatori acreditați în mai multe secții de votare din Giurgiu au fost întâmpinați într-o manieră ostilă de către membrii biroului electoral. Observatorilor nu li se permite să observe procesul de votare într-un mod corespunzător, riscând să fie înlăturați din secția de votare. Acest comportament este contrar Legii 33/2007, conform căreia un observator acreditat are acces la toate operațiunile electorale. Tot în Giurgiu, la secția 134, observatorii care nu au fost lăsați să intre în secție au făcut plângere la poliție.

De asemenea, un observator din Giurgiu a fost agresat fizic în timp ce filma, după ce i-a fost interzisă intrarea în secție și i s-a făcut întocmit un verbal neîntemeiat. Acesta a făcut plângere la poliție.

Influențarea deciziei de votare la referendum

Alegători și observatori au raportat faptul că operatorii de tabletă nu formulează întrebările legate de votul la alegeri sau referendum într-un mod neutru. Operatorii SIMPV au întrebat alegători dacă votează doar la alegerile europarlamentare. Astfel de situații au fost raportate în județul Giurgiu, la secția 134 sau secția 90 din Oradea. În București, sectorul 3, s-a raportat faptul că unor alegători li s-a comunicat că se votează doar pentru europarlamentare, spun observatorii.

În străinătate, procesul de votare a fost mult îngreunat, formându-se cozi imense de sute de persoane care au așteptat o zi întreagă pentru a putea vota și chiar și așa, mulți dintre ei nu au reușit.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.