Amenzi URIAȘE pentru „grătargiii” care nu respectă natura în Parcul Natural Lunca Mureșului

Amenzi URIAȘE pentru „grătargiii” care nu respectă natura în Parcul Natural Lunca Mureșului

R.N.P. ROMSILVA – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului le atrage atenția celor care vizitează aria protejată să se comporte civilizat, să nu facă foc pe sol, să strângă și, ulterior, să transporte la pubelele din oraș gunoiul rezultat în urma activității de picnic.

De asemenea, subliniază administrația instituției, trebuie avut în vedere faptul că în Parcul Natural Lunca Mureșului este interzis accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice.

Cine nu respectă aceste reguli, de bun simț, este pasibil de sancțiuni, rangerii și jandarmii urmând să execute acțiuni de patrulare pe teritoriul ariei protejate.

„Ne dorim ca vizitatorii să se simtă bine și sperăm să nu fie cazul de sancțiuni, în ultimii ani cetățenii dovedindu-se mai atenți și respectuoși cu natura, ceea ce nu poate decât să ne bucure”, a declarat ing. Fulviu Moga, directorul R.N.P. ROMSILVA – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.