Angajat al CNADNR suspendat după ce A AVERTIZAT șoferii că TRANSALPINA ÎNSEAMNĂ MOARTE

Angajat al CNADNR suspendat după ce A AVERTIZAT șoferii că TRANSALPINA ÎNSEAMNĂ MOARTE

Un angajat al CNADNR a fost suspendat din funcție după ce a avertizat șoferii că Transalpina înseamnă moarte. Afirmația, care le-a dat fiori șoferilor, l-a costat pe oficialul – care a făcut parte din comisia de evaluare a șoselei – postul.

În urmă cu trei ani, lucrările pe porţiunea de drum dintre Rânca şi Obârşia Lotrului au fost sistate după intrarea în insolvență a firmei constructoare, Romstrade. Anul acesta, CNADNR a continuat lucrările, iar șoseaua a fost redeschisă în urmă cu două săptămâni, pe un singur sens.

Drumul, însă, este surpat pe o porţiune, iar parapetele de protecţie ar fi sudate prost, pe unele porțiuni lipsind cu desăvârșire, susține Claudiu Țuțulan, care atrage atenţia că şoferii sunt în pericol din cauza celor două gropi uriaşe formate în urma inundaţiilor de anul trecut.

Şefii lui Țuțulan neagă, însă, toate acuzaţiile, ba chiar l-au suspendat din funcţie până la finalizarea anchetei.

Directorul Secţiei de Drumuri Naționale Gorj, Ion Tudor susține că şoferii pot merge în siguranţă pe Transalpina.

 

Pe porțiunea de drum dintre Obârşia Lotrului şi Rânca se va circula pe un singur sens până anul viitor, când reprezentanţii CNADNR speră să găsească fonduri pentru terminarea drumului.

Foto: gorjexclusiv.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.