Tânăr ARESTAT pentru TRAFIC DE DROGURI. Avea o plantaţie de CANNABIS la Nădab!

Tânăr ARESTAT pentru TRAFIC DE DROGURI. Avea o plantaţie de CANNABIS la Nădab!

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au ridicat 28 de plante mature de cannabis, cu o greutate de peste 27 de kg, dintr-o plantaţie pe care au descoperit-o în localitatea Nădab.

La data de 26 august, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Arad au depistat în flagrant delict un bărbat de 22 de ani, în timp ce culegea 150 de grame de cannabis dintr-o plantaţie, pentru a le comercializa.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 28 de plante mature de cannabis, cu o greutate de 27.6 kg.

Din cercetări a reieşit că cel în cauză ar fi comercializat cannabis tinerilor din municipiul Arad, iar pe raza localităţii Nădab, judeţul Arad, ar fi înfiinţat şi întreţinut o plantaţie de cannabis.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Arad, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.