ANRM pune capăt MANIPULĂRILOR: În zona Curtici NU SE CAUTĂ gaze de șist

ANRM pune capăt MANIPULĂRILOR: În zona Curtici NU SE CAUTĂ gaze de șist

Într-un document oficial, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) reiterează faptul că Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist în perimetrul EX-6 Curtici. Mai mult decât atât, Panfora dorește să protejeze agricultura locală și să colaboreze cu comunitățile pentru o explorare și exploatare sigură și benefică a resurselor naturale convenționale din zonă. Astfel, măsurătorile de explorare computerizată 3D vor fi efectuate exclusiv pe drumurile publice

ANRM, singura instituție guvernamentală responsabilă cu atribuirea licențelor pentru explorarea și exploatarea resurselor minerale din România, și-a reiterat confirmarea că planurile de lucrări ale Panfora Oil & Gas din zona Curtici nu includ nicio referire la gazele de șist.

Într-un document oficial emis în noiembrie, ANRM a confirmat că obligațiile societății Panfora Oil & Gas, titularul și operatorul Acordului de concesiune petrolieră pentru explorare – dezvoltare – exploatare în perimetrul EX-6 Curtici, aprobat prin H.G. nr. 1185/2012, nu conțin “lucrări care să aibă natura și scopul explorării și exploatării gazelor de șist”.

Aceasta este cea de-a doua confirmare oficială din partea ANRM a faptului că Panfora Oil&Gas nu caută sub nicio formă gaze de șist, conform planului său de lucrări, în perimetrul EX-6 Curtici.

Pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate de fermierii din zonă, compania va efectua măsurători geofizice de suprafață 3D computerizate numai pe drumurile publice. Măsurătorile vor fi efectuate de camioane speciale care vor circula fără a bloca traficul și care vor folosi microfoane wireless de mici dimensiuni. Tehnologiile de cea mai nouă generație permit companiei să exploreze hidrocarburi convenționale, țiței și gaze naturale în roci convenționale, fără niciun impact asupra mediului.

În cea de-a doua fază, anul viitor, în funcție de obținerea tuturor autorizațiilor necesare, compania va fora maximum patru foraje pe propriul teren pentru a identifica resursele minerale convenționale. Nu există nici măcar riscul de a identifica resurse de gaze de șist, deoarece programul de lucrări permite forarea până la adâncimea maximă de 2.000 de metri, adâncime la care nu pot fi găsite gaze de șist.

Panfora Oil & Gas își menține propunerea adresată comunităților locale de a semna acorduri bilaterale cu valoare juridică pentru a-i asigura din nou pe membrii comunităților că nu sunt căutate gaze de șist și că toate operațiunile vor fi efectuate în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu și numai după obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

De remarcat, că Panfora Oil & Gas SRL este o companie înregistrată în România, care face parte din Grupul MOL și care este dedicată activităților de explorare și producție (E&P) ale Grupului MOL din România. Compania a fost înființată la sfârșitul anului 2012 și are sediul în Cluj Napoca. Compania deține licență din partea Guvernului României și a Agenției Naționale pentru  Resurse Minerale (ANRM) pentru explorarea și exploatarea resurselor de hidrocarburi convenționale din perimetrul EX-6 Curtici, județul Arad. Programul de lucrări de explorare din EX-6 constă în măsurători geofizice de suprafață 3D și, într-o etapă ulterioară, forarea a maximum patru (4) sonde, căutarea de noi hidrocarburi convenționale, petrol și gaze naturale în formațiuni de roci convenționale.

Foto: Arhiva

Cuvinte cheie
  1. […] Agenţia Naţională a Resurselor Minerale a sublinat într-un document oficial faptul că Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist în perimetrul EX-6 Curtici, situaţia în […]

    Raspunde
  2. […] Agenţia Naţională a Resurselor Minerale a sublinat într-un document oficial faptul că Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist în perimetrul EX-6 Curtici, situaţia în […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.