Antidot fiscal în 60 de minute, la UVVG Arad

Antidot fiscal în 60 de minute, la UVVG Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, prin Centrul de Antreprenoriat, ȋn parteneriat cu Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie din cadrul Universităţii, a organizat, săptămâna trecută, webinarul „Antidot fiscal ȋn 60 de minute – Ediţia a VII-a”.

Realizatorul acestui eveniment conf. univ. dr. Marius Boiță, directorul Centrului de Antreprenoriat, l-a avut ca invitat pe dl. Prof. univ. Dr. Horațiu Șoim, la discuții participând și distinși membri ai Academiei Române, practicieni, consultanți din domeniul financiar, contabil, economic, și fiscal; oameni de știință, cercetători, economiști, juriști, ingineri, profesori din învǎţǎmântul universitar şi preuniversitar, studenți, masteranzi, doctoranzi, inspectori/consilieri din A.N.A.F. și alte persoane interesate din regiune, din țară și străinătate.

Temele prezentate și discutate ȋn cadrul Webinarului au făcut referire la modificările legislative privind impozitul pe profit, TVA, antreprenori, transmiterea online a cererilor către organul fiscal, transmiterea prin SPV  a documentelor nedigitalizate, SAF-T: termen transmitere D406 (fişierul standard de control fiscal), impozitul pe dividendele distribuite din 2023, C.A.S. şi C.A.S..S., de la 1 august 2022 pentru angajaţii cu CIM parţial, utilizarea P.O.S. de firmele din comerţ, servicii online de informare şi verificare parteneri, impozitul pe clădiri nerezidenţiale – 2023, eliminarea impozitul HORECA din 2023.

Evenimentul, aflat la a VII – a ediție, la fel ca cele precedente, a avut ca scop schimbul de bune practici pentru sprijinirea antreprenorilor, prin transmiterea celor mai recente modificări legislative, prezentarea în sinteză a acestora și aplicabilitatea lor, cu adresabilitate directă mediului de afaceri, precum și specialiştilor, practicienilor din domeniul economic, financiar, contabil – fiscal, oamenilor de știință, cercetătorilor, economiştilor, juriştilor și antreprenorilor cu reputație naţională şi internațională.

Invitatul acestui Webinar, Prof. univ. dr. Horaţiu Şoim, a prezentat tema  „Fonduri Europene pentru dezvoltarea afacerilor. Finanțări disponibile pentru perioada următoare”, subiect de actualitate pentru toți antreprenorii.

Universitatea noastră, prin Centrul de Antreprenoriat, a sprijinit dintotdeauna și continuă să fie alături de mediul de afaceri, prin implementarea de bune practici şi desfăşurarea unor acțiuni specifice, organizând conferinţe, workshopuri, webinarii de informare, consultanță/asistență în afaceri, cercetare, dezvoltare și inovare, respectiv formare și perfecționare continuă a adulților în domeniul antreprenorial la care au participat antreprenori, cadre didactice, cercetători, studenți, masteranzi, doctoranzi și alte categorii sociale şi practicieni ȋn diverse domenii.

În acest sens, venim ȋn sprijinul mediului de afaceri, oferind sprijin şi suport comun pentru participarea la manifestări ştiințifice, sub forma unor simpozioane, conferințe, sesiuni ştiințifice, workshopuri, webinarii, expoziţii, demonstraţii, târguri; sprijin şi suport logistic necesar pentru organizarea evenimentelor de business.

Conf. univ. dr. Boiţă Marius, Directorul Centrului de Antreprenoriat – U.V.V.G. Arad: „Având ȋn vedere dinamica modificărilor legislative ȋn continuă schimbare, Centrul de Antreprenoriat a acordat sprijin ȋn mod constant, prin transferul și valorificarea de bune practici pentru antreprenori şi practicieni. Prin organizarea acestui Webinar organizat în ultima săptămână din fiecare lună, avem ca scop aplicarea, adaptarea şi preluarea ȋn timp real a noilor modificări legislative, acest aspect fiind vital pentru buna desfăşurare a activităţii firmelor. După cum știm deja, necunoaşterea și  neaplicarea modificărilor legii  poate afecta grav bugetul entităţii, ducând la modificări majore ale afacerii”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.