Anunț IMPORTANT despre cursurile de ADMINISTRATORI DE CONDOMINII

Anunț IMPORTANT despre cursurile de ADMINISTRATORI DE CONDOMINII

Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad informează că proiectul noului standard ocupațional pentru ocupația administratori de condominii se află afișat la transparență pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

„Pentru o informare corectă privind cursurile de administratori de condominii, ULAL Arad este în măsură să informeze atât asociațiile de proprietari cât și administratorii că proiectul noului standard ocupațional pentru ocupația administratori de condominiise află afișat la la transparență pe site-ul Ministerului Dezvoltării”, se arată într-un comunicat de presă al ULAL Arad.

„Ulterior, în urma dezbaterilor și a propunerilor trimise, acesta va fi trimis la ANC, care va asigura asistența metologica de verificare și de aprobare, iar ulterior se va efectua validarea proiectului sandardului ocupațional, de către Comitetul Sectorial de profil. În momentul în care vom deține toate informațiile în ceea ce priveste cerințele și competențele, în concordanță cu standardul aprobat de instituțiile abilitate, ULAL Arad va organiza înscrieri la aceste cursuri”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.