Anunţ ÎNFIORĂTOR al OMS: Un sfert de milion de oameni VOR MURI în fiecare an!

Anunţ ÎNFIORĂTOR al OMS: Un sfert de milion de oameni VOR MURI în fiecare an!

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat un raport șocant, menit să atragă atenția asupra riscurilor pe care le presupun schimbările climatice pentru sănătatea oamenilor, informează „Le Soir”, citat de Agerpres.

Modificarea climei ar putea provoca malnutriție, malarie, diaree, care s-ar solda anual cu câte 250.000 de decese începând din 2030, estimează OMS. Totodată, raportul consideră că schimbarea climei va antrena o creștere a cheltuielilor directe pentru domeniul sănătății de două până la patru miliarde de dolari pe an din prezent până în 2030.

„Dovezile sunt de necontestat: schimbările climei amenință sănătatea oamenilor”, a afirmat directorul general al OMS, Margaret Chan, miercuri, în deschiderea unei conferințe de trei zile organizate la Geneva, la care iau parte peste 300 de experți.

Poluarea aerului stă, la ora actuală, la originea a șapte milioane de decese premature în fiecare an, a reamintit Maria Neira, director pentru sănătate publică și mediu înconjurător în cadrul OMS. „Dacă se reduc emisiile de gaze cu efect de seră, se diminuează în același timp poluarea aerului și numărul de boli cardiovasculare și respiratorii legate de aceste fenomene”, a mai spus ea.

Conferința urmează să adopte vineri o serie de recomandări adresate, în special, summitului asupra schimbărilor climatice ce va avea loc la New York la 23 septembrie și conferinței statelor părți la Convenția ONU asupra climei, care ar urma să se desfășoare la Paris în 2015.

Sursa: Agerpres

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.