Aparatură PERFORMANTĂ pentru Secția ORL a Spitalului Județean

Aparatură PERFORMANTĂ pentru Secția ORL a Spitalului Județean

Primăria Arad a dotat cu aparatură performantă Secția Clinică ORL a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Primăria continuă, astfel, investițiile în sistemul medical arădean. De această dată, municipalitatea a plătit 60.000 de lei pentru dotarea Secției Clinice ORL cu aparatură de ultimă generație.

„Pentru Primăria Municipiului Arad aceste investiţii sunt o normalitate, cum normal ni se pare ca  pacienţii din municipiu şi judeţ să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze în alte localităţi din ţară sau străinătate pentru a beneficia de servicii medicale de calitate. Am investit în sistemul medical arădean şi vom continua să facem acest lucru, pentru că ne propunem ca Spitalul Judeţean din Arad să devină una dintre cele mai performante unităţi medicale din vestul ţării”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad.

„Am primit de curând, două aparate foarte utile  pentru buna desfășurare a actului medical. Este vorba despre un electrocauter cu radiofrecvență de ultimă generație, foarte bun în patologia noastră și despre o trusă operatorie pentru chirurgie endoscopică nazo-sinusală, de asemenea de mare ajutor în cadrul operațiilor endoscopice”, a declarat dr. Sorin Bașchir, medic șef ORL

Tot pentru Secția Clinică ORL, Primăria Municipiului Arad a alocat fonduri pentru o lampă scialitică, necesară în sala de operație. Valoarea acesteia se ridică la 55.000 de lei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.