Aplicarea noii legi a asociațiilor de proprietari ar putea fi suspendată

Aplicarea noii legi a asociațiilor de proprietari ar putea fi suspendată

Conducerea Uniunii Localale a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Conferința Națională a Ligii (HABITAT) Asociațiilor de Proprietari, care a avut loc la București.

Principala temă pusă în discuție a fost noua lege a asociațiilor de proprietar, Legea nr.196/2018. „Așa cum am mai arătat, noile reglementări, pe lângă unele aspecte pozitive din zona de asigurare a funcționării condominiilor în condiții de siguranță, are multe reglementări care complică și măresc costurile de funcționare a asociațiilor de proprietari, fapt ce va conduce la blocarea activității acestora sau chiar la desființarea unor asociații. Au fost relevate unele reglementări care îngreunează activitatea asociațiilor cum ar fi : eliminarea/limitarea plăților în numerar; obligația de a participa cenzorul la ședințele comitetului executiv; condițiile instituite în caz de demisie; a fost contestată obligativitatea de a depune fondul de reparații și fondul de rulment în același cont cu sumele ce reprezintă0 cheltuielile curente. Cele mai multe discuții au fost pe tema înlocuirii certificatului de absolvire cu certificat de calificare a administratorilor. De asemenea, s-a creat o anumita confuzie prin înlocuirea administratorului de imobil cu administrator de condominiu. Prin urmare, este necesar să se elaboreze standardul ocupațional pentru administrator de condominiu  și abia apoi să se decidă dacă persoanele fizice atestate ca administrator de imobil răspunde exigențelor stabilite pentru administrator de condominiu. Oricum, informăm persoanele interesate și asociatiile de proprietari că organizarea cursurilor de calificare poate începe doar după elaborarea standardului ocupațional pentru administrator de condominiu. Din aceste considerente, în Conferință s-a degajat concluzia că Legea 196/2018 trebuie amendată, urmand a se face propuneri în acest sens și că ar fi oportună SUSPENDAREA  aplicării legii în totalitate/în parte pe durata a 6 luni/un an”, precizează Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

ULAL  Arad va informa  în permanență asociațiile membre despre toate modificarile și completarile ulterioare  la  numarul de telefon 0257/285053 și la noul sediu din str.George Coșbuc nr.33 .

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.