Aplicația de pe smartphone care I-A FOST FATALĂ unui tânăr după ce și-a pierdut telefonul mobil

Aplicația de pe smartphone care I-A FOST FATALĂ unui tânăr după ce și-a pierdut telefonul mobil

Cine s-ar gândi că de la pierderea telefonului mobil și până la moarte este un singur pas?! Și de ce şi-ar risca cineva viaţa pentru un telefon? Sunt întrebări pe care și le-au pus polițiștii londonezi în timpul anchetării cauzelor care au dus la moartea unui tânăr, care după ce și-a pierdut telefonul mobil, a încercat să și-l recupereze pe cont propriu, folosind o aplicație smartphone.

Jeremy Cook, un tânăr de 18 ani originar din Brampton, Ontario (Canada), și-a uitat telefonul mobil într-un taxi, în Londra. Tânărul era atât de atașat de datele stocate în aparat, încât s-a decis să folosească o aplicație pentru a vedea locul în care se afla dispozitivul.

Împreună cu o rudă, a mers la adresa respectivă. La faţa locului, trei persoane aflate într-o maşină au început să facă scandal.

Tânărul le-a cerut telefonul, iar în momentul în care autovehiculul s-a pus în mişcare, el a reuşit să se agaţe de portiera şoferului. În acel moment, a fost împuşcat de mai multe ori.

Cook a murit la scurt timp, din cauza rănilor grave suferite.

Poliţia londoneză a recuperat mașina, dar şi telefonul, iar autoritățile evaluează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, pentru a reconstitui cele întâmplate.

Canadienii au fost sfătuiţi să nu urmeze exemplul tânărului şi să sune la Poliţie dacă au identificat locul în care se află obiectul pierdut.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.