Aproape 30.000 de arădeni prezenţi la „Zilele Aradului”, în weekend

Aproape 30.000 de arădeni prezenţi la „Zilele Aradului”, în weekend

Ediția din acest an a Zilelor Aradului a început, vineri, 17 august 2018, iar organizatorii anunță că, până luni, 20 august 2018, toate manifestările organizate au atras aproximativ 30.000 de persoane, care au participat la peste 20 de evenimente atât în centrul orașului cât și în cartiere.

Până acum, unul dintre evenimentele care a atras cel mai mare număr de persoane a fost Picnic Festival, organizat pe malul Mureșului, unde s-au înregistrat, în medie 5.000 de participanți/zi, în intervalul orar 11.00 – 23.00.

De asemenea, un număr mare de participanți, aproximativ 500 pers/zi, a fost înregistrat la Târgul Estival organizat anul acesta, între 17 și 19 august, în parcul Sfânta Maria din Micălaca, anunță municipalitatea.

Și spectacolele de reconstituire istorică prezentate de Garda Apulum au înregistrat un număr mare de participanți, în medie 400 de persoane/zi  în Parcul Eminescu și 700 de persoane/zi în Parcul Sfânta Maria din Micălaca.

„Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură mulțumesc comunității arădene pentru că participă, în număr mare, la toate evenimentele și invită, în continuare arădenii la evenimentele dedicate Zilelor Aradului: Spectacolul de operetă în aer liber «My Fair Lady», Seara Muzicii Ușoare Românești, Ziua Orașului Pecs la Arad, Noaptea Albă a Instituțiilor de Cultură și două concerte extraordinare cu cele mai în vogă artiste din România: Loredana și Andra”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.