„Apropo, ați chemat pompierii?”, DISEARĂ, pe scena Teatrului „Ioan Slavici”

„Apropo, ați chemat pompierii?”, DISEARĂ, pe scena Teatrului „Ioan Slavici”

Iubitorii de teatru sunt așteptați diseară, de la ora 19, la sala mare a Teatrului „Ioan Slavici” din Arad, la un spectacol plin de umor și bună dispoziție, un one man show susținut de unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai scenei arădene, Zoltan Lovas.

Este vorba despre spectacolul ,,Apropo, ați chemat pompierii?”, în regia Lianei Didilescu. Scenografia poartă semnătura lui Onisim Colta, mișcarea scenică îi aparține Maurei Cosma, pregătirea muzicală a fost realizată de Manina Pataki iar ilustrația muzicală este semnată Mircea Moisescu și Cosmin Lupan.

apropo zoltan lovas

Inspirat de piesa ,,Telegrama”, de Aldo Nicolaj, spectacolul a avut premiera în anul 2000, devenind astfel cel mai longeviv spectacol al Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad.

Publicul trăiește alături de actor emoțiile așteptării unei telegrame, așteptare presărată cu amintiri din trecutul personajului, cu cântece, cu dansuri și jocuri la care spectatorii sunt invitati să participe în mod direct. Având toate ingredientele unei rețete de succes, acest spectacol nu putea să lipsească nici anul acesta de pe afișul proiectului ,,Luna plină de teatru”, aflat în plină desfăşurare la teatrul arădean.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.