Arădenii care iubesc sportul, invitați la STREETBALL 2019! Când și unde se desfășoară evenimentul

Arădenii care iubesc sportul, invitați la STREETBALL 2019! Când și unde se desfășoară evenimentul

Cea de a III-a ediţie a competiţiei Arad Streetball va avea loc sâmbătă 31 August 2019, între orele 09:00 – 19:00, în incinta terenului de baschet (Slavici), situat în fața Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad.

Scopul acestui eveniment este de a reuni iubitorii de baschet, dar și de sport în general, de a atrage și motiva locuitorii din Arad, în adoptarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului cu regularitate, precum și implicarea stakeholderilor locali în dezvoltarea comunității locale.

În cadrul competiției de streetball vor participa 21 de echipe, atât masculin, cât și feminin, din Arad,Timișoara, Oradea, dar și din București. Pe lângă competiția în sine, vor avea loc în pauzele dintre meciuri, diverse evenimente conexe: meciuri amicale/demonstrative cu echipe formate din juniori, de la cluburi de baschet din Arad și diverse jocuri/concursuri interactive pentru copii, împreună cu cei de la Bimbo Party.

„Primăria Municipiului Arad sprijină din punct de vedere logistic acest eveniment care, iată că a ajuns la cea de a III-a ediţie. Ne bucurăm că se întâmplă acest lucru, mai ales că am fost şi rămânem promotori ai sportului de masă.  Streetball-ul este un sport care câştigă tot mai multă popularitate. Din câte ştiu anul viitor va deveni sport olimpic. Profit de ocazie pentru a îndemna în special tânăra generaţie să lase deoparte telefoanele, tabletele, televizoarele, calculatoarele  cel puţin cîteva ore, sâmbăta aceasta şi să vină pe terenul de sport al Colegiului Moise Nicoară!”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ionel Bulbuc.

„Suntem bucuroşi să continuăm ceea ce am început în urmă cu trei ani de zile. Pentru prima dată avem şi echipe din Bucureşti. Invit iubitorii sportului şi în special ai baschetului să participe la acest eveniment unde accesul este liber. Pentru ediţia din acest an, am ales anul acesta o locaţie nouă, deoarece se ştie că terenul de la Slavici este punctul de întâlnire al baschetbaliştilor din oraş. Terenul a fost cosmetizat astfel încât şi după această competiţie cei care merg pe Slavici seară de seară, să se poată bucura de condiţiile create”, a declarat Marcel Urban.

Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde câștigătorii vor fi premiați cu medalii, cupe, diplome și alte premii surpriză oferite de sponsori.

Foto: arhivă

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.