Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a cerut informări de la filialele din ţară în urma unor plângeri anonime, ce reclamau prezenţa unor părinţi însoţiţi de copii la protestele din ţară din ultimele două săptămâni.
La baza acestei acţiuni se găseşte un articol din legea de protecţie a copilului care le interzice părinţilor să-i foloseasca pe cei mici în propriul interes.
La Arad nu există, deocamdată, nici o sesizare legată de prezenţa copiilor la protest. „Am primit şi noi adresa aceea, să informăm dacă există sesizări, dar deocamdată nu există nici o plângere în acest sens”, a declarat Erika Stark, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
În plus, potrivit directorului DGASPC Arad, chiar dacă ar exista asemenea cazuri sunt greu de probat. „Oamenii pot să meargă cu copiii în parc şi, în drum spre casă, să se oprească câteva minute prin piaţă, unde se desfăşoară protestele”, a exemplificat Erika Stark.
Poate sa le sufle in p..a la aradenii care si-au dus copiii.