Arădenii s-au bucurat de natură în Parcul Natural Lunca Mureșului (FOTO + VIDEO)

Arădenii s-au bucurat de natură în Parcul Natural Lunca Mureșului (FOTO + VIDEO)

Zeci de copii însoțiți de părinți au petrecut, la sfârșitul săptămânii trecute, câteva ore plăcute la Centrul de Vizitare Ceala din Parcul Natural Lunca Mureșului, în cadrul evenimentului „Ride on to forest”.

Evenimentul a constat într-o plimbare în familie, cu biciclete, tricilete și trotinete, cu plecare de la kilometrul zero al Aradului spre Centrul de Vizitare Ceala, unde copiii (dar nu numai!) au avut parte de mai multe activități. Între altele, au învățat cum să obțină cerneală din „ingrediente” naturale, s-au lăsat purtați pe tiroliană și au parcurs un traseu cu bicicletele prin pădure, prilej cu care au avut parte și de educație ecologică și au aflat lucruri interesante despre flora și fauna din Parcul Natural Lunca Mureșului.

De remarcat, că evenimentul de la Centrul de Vizitare Ceala s-a bucurat și de atenția și prezența primarului Călin Bibarț.

Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A. și Cercetașii României Phoenix Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.