Arădenii sunt așteptați la ZACUSCĂ! Începe Festivalul Toamnei

Arădenii sunt așteptați la ZACUSCĂ! Începe Festivalul Toamnei

Arădenii sunt așteptați, astăzi și mâine, la Festivalul Toamnei, la baza Constructorul de pe malul Mureșului, un eveniment în cadrul căruia mâncarea de sezon și muzica populară îi vor face pe participanți să petreacă cu adevărat românește.

Astăzi, arădenii vor putea gusta jumări și pită cu unsoare, iar mâine, sâmbătă, vor putea gusta din zacusca uriașă pregătită de celebrul bucătar Uica Mihai. Totul va începe după ora 16.

Astăzi, în fața publicului vor evolua: ansamblul folcloric Crăișorii, ansamblul folcloric Arădeana, Adrian Gancea, Maria Rașca, Ștefan Muntenaș și Sava Negrean Brudașcu.

Sâmbătă, pe scena de la baza Constructorul vor urca: ansamblul folcloric Doina Mureșului, Daniela Dudaș, Aurel Ungur, Liliana Bîtea, Paula Pașca și Cristian Pomohaci.

Glad Varga, co-organizator al evenimentului spune că își dorește ca arădenii să vină în număr cât mai mare la Festivalul Toamnei.

„Va fi un eveniment inedit, în cadrul căruia apreciatul bucătar Uica Mihai va prepara o zacuscă uriașă. Vom avea peste 5.000 de porții de zacuscă, ce vor fi servite sâmbătă. Astăzi, vineri, cei prezenți vor fi serviți cu jumări și pâine cu unsoare, iar muzica populară românească va încânta publicul prezent”, a declarat Glad Varga, președintele Centrului Județean de Voluntariat Arad.

Evenimentul este organizat de: Centrul Județean de Voluntariat Arad, Asociația Educatio, Centrul Municipal de Cultură Arad și Poliția Locală Arad.

  1. Iar un sac de bani publici aruncati pe prostii de campanie.De faptul ca arenele sportive au devenit locatii pt. chiolhanuri ce sa mai zic.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.