Aradul ocupă locul 7 pe plan național la PIB-ul pe cap de locuitor

Aradul ocupă locul 7 pe plan național la PIB-ul pe cap de locuitor

Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor în județul Arad este de 12384 euro, Aradul ocupând locul 7 la nivel național.

În vestul României, doar Timișul are un PIB/capita mai mare decât Aradul (15.978 euro), în vreme ce Bihorul, cu 9683 euro, Hunedoara, cu 10.337 euro, Caraș-Severin, cu 9544 euro sunt mult sub nivelul Aradului.

Clasamentul acesta este afectat de faptul că firmele multinaționale nu raportează cifra de afaceri pe fiecare județ sau punct de lucru cu venituri de peste un million de euro. Or, acest rezultat se datorează companiilor arădene puternice, și celor multinaționale, din zonele industriale din municipiu și județ, și celor din Zona Liberă Curtici-Arad, dar și companiilor românești care au în județul Arad o producție consistentă”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

La nivel national, cel mai mare PIB s-a înregistrat în București (32.425 euro/cap de locuitor), Cluj (17.466), Brașov (14.958/cap de locuitor), Constanța (14.355 euro/cap de locuitor), Prahova (13.058 euro/cap de locuitor) și Timișul deja menționat. Aradul se află pe locul 7.

Media PIB-ului pe țară este de 12.643 euro/cap de locuitor.

Datele provin de la Institutul Național de Statistică și au fost colectate la începutul acestui an și au fost publicate în „Atlasul de business al României”, realizat de Ziarul Financiar.

Informații suplimentare

PIB-ul este principalul indicator de măsurare a economiei naţionale şi este definit ca valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor produse în economie, mai puţin valoarea acelor bunuri sau servicii folosite in crearea lor. Acesta poate fi calculat utilizând diferite metode: metoda producției, metoda cheltuielilor și metoda veniturilor. O analiză a PIB-ului pe cap de locuitor elimină influența dimensiunii absolute a populației, facilitând comparațiile între diferite țări. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator economic general al nivelului de trai.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.