Aradul va avea un spital nou, cu şapte nivele! Unde va fi construit şi cât va costa

Aradul va avea un spital nou, cu şapte nivele! Unde va fi construit şi cât va costa

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat astăzi două contracte importante pentru judeţul nostru, anunţă instituţia într-un comunicat de presă.

Cele două vizează sistemul de sănătate, şi anume: Servicii de proiectare, faza studiu de prefezabilitate, pentru ,,Construire Secţii Obstetrică – Ginecologie şi Neonatologie, Secţie Chirurgie Infantilă, Secţia Pediatrie”, din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, respectiv Servicii de proiectare faza DALI pentru „Reabilitarea serviciilor spitaliceşti în domeniul medicinei cardiovasculare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etaj 5, Corp C1”.

Semnarea contractelor a fost urmată de o dezbatere legată de construirea noului complex pediatric, care va cuprinde toată paleta specifică, de la Obstetrică şi Ginecologie, la Chirurgie Infantilă şi Pediatrie.

La şedinţa condusă de Iustin Cionca, au fost prezenţi Geanina Pistru (reprezentantul Primăriei Arad), reprezentanţii firmei de proiectare, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi şefii de secţii implicaţi în proiect, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, prodecanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, precum şi aparatul propriu al Consiliului Judeţean.

„Pentru mine, sistemul de sănătate este o prioritate absolută. Astăzi am semnat două contracte importante, pentru serviciile de proiectare privind modernizarea secţiei de Cardiologie, investiţie ce se va realiza din fonduri transfrontaliere şi pentru studiul de prefezabilitate la noul Complex Pediatric. Acest complex se va realiza din fonduri de la Compania Naţională de Investiţii, circa 35 de milioane de euro, și de la Consiliul Județean Arad, aproximativ 6 milioane de euro, reprezentând atât cofinanţarea, cât și cheltuielile considerate neeligibile. Fac această precizare pentru a sublinia încă o dată importanţa excedentului bugetar, pentru că de la acest capitol bugetar alocăm de fiecare dată bani pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare. Cu prilejul semnării contractului pentru studiul de prefezabilitate am adus la aceeaşi masă toți factorii implicaţi în acest proiect pentru a discuta toate aspectele, toate problemele ridicate. Voi organiza astfel de întâlniri de fiecare dată când este cazul, pentru ca odată pornită construcţia să «vorbim cu toţii aceeaşi limbă»”, a afirmat Iustin Cionca.

Dacă totul merge bine, noul Complex Pediatric va fi construit în curtea Spitalului Judeţean. Construcţia va avea circa 20.000 m2 (suprafaţă construită), pe şapte nivele (demisol+P+5).

Foto 1: Arhiva (rol ilustrativ – lucrari la Spitalul Judeţean)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.