ATENȚIE ce cumpărați COPIILOR de Sărbători! Aceste OBIECTE sunt foarte PERICULOASE

ATENȚIE ce cumpărați COPIILOR de Sărbători! Aceste OBIECTE sunt foarte PERICULOASE

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat rapoartele săptămânale publicate de la începutul anului pe platforma Sistemului rapid de alertă al UE pentru produse non-alimentare periculoase. Acţiunea face parte din cadrul Campaniei naţionale de informare şi educare a consumatorilor „Tu ştii ce jucărie cumperi copilului tău?”

Jucăriile se numără printre cele mai căutate produse în perioada aceasta, iar oferta este impresionantă. De aceea, Asociația Pro Consumatori vă oferă câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont în momentul în care achiziționați jucării pentru copiii dumneavoastră, astfel încât sănătatea lor să nu fie pusă în pericol. Jucăriile aduc o contribuție esențială la dezvoltarea copilului dumneavoastră.

Ca totul să fie în regulă și copiii să se poată bucura de darurile Moșului, iată ce trebuie să știți atunci când alegeți/cumpărați o jucărie:

Jucăriile din plastic fabricate în China conţin ftalaţi!

Din anul 2007, Uniunea Europeană a interzis utilizarea la fabricarea jucăriilor a următorilor tipuri de ftalaţi: ftalat de bis 2-etilhexil (DEHP), ftalat de butil si de benzil (BBP), ftalat de dibutil (DBP) şi ftalat de dizobutil (DIBP).

Ftalaţii au efect perturbator asupra sistemului endocrin.

ANPC a transmis doar 9 notificări, în cursul anului 2018, pe platforma Sistemului Rapid de Alertă al UE pentru Produse Non-alimentare Periculoase, de 11 ori mai puţine ca Bulgaria şi de 19 ori mai puţine decât Ungaria.

Asigurați-vă că ați citit toate etichetele de pe jucării. Fiți conștienți de vârsta copilului și de recomandările de siguranță făcute de către producător! Nu cumpărați jucării care nu au marcajul CE pe produsul propriu-zis sau pe ambalaj. Cu toate că marcajul CE nu este un mod de diferențiere a produselor de către consumatori, el este un angajament din partea producătorului că produsul respectă cerințele aplicabile în materie de securitate impuse la nivel de UE, ele fiind cele mai stricte din lume. Marcajul CE arată că în procesul de fabricație au fost respectate standardele europene armonizate.

Cerințele esențiale de securitate vizează:

  • proprietățile fizice și mecanice (eliminarea pericolului rănirii, înghițirii, inhalării etc.);
  • inflamabilitatea (materialele nu trebuie să fie inflamabile sau să ardă încet etc.);
  • proprietățile chimice (să nu conțină substanțe chimice periculoase etc.);
  • proprietățile electrice;
  • igiena;
  • radioactivitatea.

În plus față de aceste cerințe, Comisia Europeană a decis, de-a lungul anilor interzicerea utilizării în procesul de fabricație a unor substanțe periculoase pentru sănătate (ftalați, DMF).

Alegeți jucăriile adecvate vârstei copilului și abilităților lui. Jucăriile care nu sunt destinate unui copil de o anumită categorie de vârstă pot prezenta riscuri pentru siguranța sa. Asigurați-vă că ați citit și urmat recomandările privind vârsta – în special simbolul 0 – 3 (a se vedea mai jos), sau formularea „nu sunt potrivite pentru copiii sub 36 de luni” însoțită de o indicație de pericol. Acest simbol și formularea reprezintă un avertisment și nu o recomandare.

Nu cumpărați jucării cu piese mici pentru copiii sub vârsta de 3 ani, aceștia având tendința de a băga în gură jucăriile, iar piesele de mici dimensiuni prezintă un risc de sufocare. Asigurați-vă că ochii, nasul (la jucăriile din pluș) și alte piese de mici dimensiuni sunt bine securizate.

Urmați cu atenție instrucțiunile de folosire.

Întotdeauna cumpărați jucării de la comercianții cu amănuntul cunoscuți și/sau de la puncte de vânzare online de încredere. Comercianții cu amănuntul cunoscuți au grijă de produsele pe care le vând și de obicei  acceptă să primească înapoi produsele necorespunzătoare. Atenție, există și comercianți care nu țin seama de cerințele de siguranță ale produselor pe care le vând și pot să ofere spre vânzare jucării contrafăcute. O atenție deosebită trebuie acordată jucăriilor achiziționate online, jucăriilor primite de copii sub formă de cadouri și jucăriilor cumpărate la mâna a doua.

Supravegheați copiii când se joacă – asigurați-vă că toate jucăriile sunt adecvate pentru categoria de vârstă și abilitățile copilului.

Examinarea periodică a jucăriilor pentru eliminarea acelora care sunt stricate/uzate și pot cauza un prejudiciu sau un risc pentru sănătatea și siguranța copilului. Aruncați jucăriile stricate.

Asigurați-vă că jucăriile destinate copiilor mai mari, sunt ținute departe de copiii sub vârsta de 36 de luni.

Scoateți și aruncați toate ambalajele, inclusiv pungile de plastic, carton, hârtie și bucăți de plastic (dar se păstrează întotdeauna instrucțiunile!). Copiii mai mici nu trebuie lăsați să se joace cu materialele din plastic de la ambalaje, putând exista riscul de sufocare. Aveți grijă, de asemenea, să reciclați bateriile în condiții de siguranță.

Învățați-vă copiii să aranjeze frumos jucăriile, pentru a evita accidentele. Nu lăsați jucăriile pe scări sau pe podea în zonele aglomerate ale casei.

Întotdeauna anunțați producătorul și autoritățile publice competente, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră găsiți o problemă de siguranță, la jucărie.

Aceste sfaturi se aplică tot anul și nu numai în preajma Crăciunului.

Studiul complet, aici: http://www.apc-romania.ro/ro/i-95-din-jucariile-periculoase-sunt-fabricate-in-china/NjM0LTE.html

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.