ATENŢIE! Se SCHIMBĂ REGULILE la obţinerea PERMISELOR DE CONDUCERE

ATENŢIE! Se SCHIMBĂ REGULILE la obţinerea PERMISELOR DE CONDUCERE

Peste numai câteva zile, regulile de obţinere a permiselor de conducere se vor schimba radical.

Astfel, începând din 5 octombrie, potrivit Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, se modifică procedura de examinare stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010.

Dacă acum susţinerea examenului se poate face într-un interval de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pică proba practică trebuie să treacă din nou de proba teoretică, începând din 5 octombrie, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. Candidaţii vor achita doar taxa de (re)examinare şi vor fi obligaţi să faca cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică.

„Calificativul «admis» la proba teoretică permite susţinerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică (…). Candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe dupa o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată”, se arată în noile reglementări.

Concret, cei care vor cădea la proba teoretică după data de 5 octombrie vor putea să susţină o nouă probă după cel putin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.

Sursa: Avocatnet.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.